Farmec de seară.

Ce repede cad, in vraja-i nemiloasă,
Lacrimile prinse-n jocul dragostei vârtej,
Ce-mprăştie asemeni stropilor de ploaie,
Petalele iubirii - seminţelor fiori.

Prins în odiseea veşnicului cânt,
Îţi simt sărutul mestecându-mi buzele,
Şi ochi-mi simt pătrunşi de fulgere de curcubeu,
Pe după ceaţa misticelor zori.

Paşi-mi plimb prin labirintul verde de smarald,
Însoţeşte-mă prin negura încolăcită-a tainicului vis,
Şi-ating în treacăt luna, cu un zâmbet cald,
De mă strângi în braţe, cu toată seva ce o simţi în trup.

Al nopţii abur se amestecă cu marea,
Te văd, rămâi aşa, să te confund cu-n pescăruş,
O veste mă anunţă că eşti colţ de stâncă-n zori de zi,
Te văd, rămâi aşa, să te ating cu cerul.

E taina potecii ascunse în liniştea adâncului mister,
Ce-o caut, păşind, răscolind prin frunza toamnei ruginii,
La drumul impregnat cu a teilor savoare,
Cărarea către tine şi-un răsărit de soare.