Iarna pe malul mării

Pe marea de gheaţă, apune cerul,
Dincolo de sclipirile înspumate ale valurilor cenuşii,
Acolo, unde în adâncurile ascunse inimii de a-nţelege
Domneşte acalmia destinului, povară nesperată de speranţă.

Clopote sunt valurile albe-n tiv, parcă rujate,
Ce vin, rostogolindu-se nerăbdătoare spre al meu mal,
Şi vin să îl sărute, aşa cum fac de mii de ani,
Întruchipaţi în clipa unui vis, când obosit am adormit.

Plaja-mi este pat, iar cerul baldachin,
Şi peşcăruşii îmi sunt ceasul,
De vin să mă trezească-n zori întunecaţi de zi,
Amintindu-mi de marea care mă desparte, de-al meu dor.

Picuri de argint îmi toarnă-n poală norii,
Împovăraţi de mici cristale vii, ce-mi aterizează-n palmă,
Şi mor, şi se topesc scurgându-se prin braţ în inima-mi uscată,
Ce-aşteaptă apa vie din izvorul de speranţă.

Frântura unei dorinţe.

Aripi de înger, cad din cer,
Încet, în liniştea infinitului cuprins,
Aşternându-se pe braţul bradului, sub vânt,
Podoabă albă, rece haină vreau s-ating.
.

Întreg cuprinsul ochilor,
Se ascunde sub mătasea iernii,
Întreg cuprinsul, cât îl pot zării,
Mă striveşte, acoperindu-mă, copleşindu-mă ca valurile mării.

Printre coroanele-ngheţate, aspre,
Trec norii...
Luaţi-mă cu voi, de-ar fi putinţă m-aş transforma în fulg,
Să zbor, chiar de-ar fi să mă topesc încet, dar vreau să merg.

Eu nu mai am decât o cale către dor,
Nebiruit să fiu, pe-ntinsa mare către vis,
Să lupt, să cad, să mor, să mă ridic, să sper
C-am să ajung la izvorul de dincolo de univers.