Sunetul unei nopţi adânci

Privesc, trezit din stângăcia unui trup ascuns,
Cum ninge tăcut, în noaptea asta,
Şi văd cum, podoaba aurie a toamnei,
Dispare încet, învăluită-n căldura inimii cernite.

Cad petalele de gheaţă, din cerul prea iubit,
Ating, în linişte pământul paşilor tăi,
Încă umezi de ale mele lacrimi,
Şi calzi, şi proaspteţi, cum ţi-e chipul zugrăvit, topit în mine.

Ninge liniştit, încet, tăcut, frumos,
Fulg peste fulg, alb, luminos, se-aştern dorinţele-mi rugate.
În palmă mi s-aştern, reci, zâmbind, râzând,
Visuri mici, daruri minunate.

În adâncul ceas al nopţii,
Aud, o arie din cântul inimi tale,
Sau e surâsul tău, colindul ce-l aştept,
Cântat de raza de lumină ce-o adun în pumn, de la fiecare fulg.

Aud doar eu, în noaptea asta,
Sunetul acestei nopţi adânci,
Când degetele sorţii sunt aceşti micuţi,
Ce-mi cântă pe al iernii pian, speranţa eternelor îmbrăţisări.