Speranţa Vieţii

Păşesc prin anotimpu-ntunecat al mării îngheţate,
Departe de orice strigăt de-ajutor
Şi nu găsesc decât o rază de speranţă,
În spaima prefăcută-a ultimului muritor.

Tusesc-ncruntat ferindu-mi ochii,
De vâltoarea încrâncenată a falnicului val,
Ce se apropie, topindu-mi stropul de speranţă,
C-am să-l înving, luptându-mă-n zadar.

Vă un far ce-mi râde-n faţă,
Sfidându-mi strigătul de ajutor,
Ce îmi trimite în dar o rază de lumină,
De care sa mă-agăt, de mor, nu pot.

Mă liniştesc şi-aştept, o barcă-a sorţii,
Fără de cârmă, fără de vâslaşi,
Să îi aud troznindu-i lemnul putred,
Ce pentru mine, vrea să-nsemne viaţă.

Cadou

E timpu-n care-aştept, ninsoarea,
Din noianul de dorinţe,
Sprijinindu-mi ochi pe-ngheţatul geam,
Ce tremură cu mine.

Nu mă-ncălzeşte decât fiorul,
Dragostei, care e mai fierbinte decât focul,
Şi arde mai tare decât jarul,
Nopţilor de jarnă.

Ţi-aş face chip din lumina lunii,
Şi ochii mi-ar rămâne-n veci agăţaţi de cornul ei...îngheţaţi
Pe care s-ar aşterne fulgii de zăpadă,
Topindu-se-mi pe faţă, se vor preface-n lacrimi.

Privind la ploaia ce îmi udă mâna,
Care a atins coroana teilor târzii,
Ce-au auzit dorinţa-mi sufletească
Strigată de valul dezlănţuit al mării.

Ce minunat cadou să îţi aduc,
Fecioară a viselor adânci,
Furate din sacul fără de sfârşit al nopţii,
Împachetat să ţi-l întind, în sufletul meu.

Rază de stea

De la mii de ani lumină,
Dintr-o prea îndepărtată lume,
M-a trezit o rază blândă,
Care m-a strigat pe nume.

Mică rază-ncântătoare,
Cu aurora-ţi albăstruie,
Mi te-colăceşti de mână,
Drumul să-ţi urmez, mă tragi.

Şi-mi tot şopteşti de-o lume,
Printre stele, lângă-o liniştită mare,
Infinită, ca sufletul lor, ce păşeşte,
Pe plaja din mărgele de rouă.

Plecăm...zburăm, spre lumea infinită,
Dincolo de aştrii, ce-i credeam, frontiera vieţii
Spre noua zare, a lumii celor de poveste,
Mă aduci, tu, rază de lumină.

Şi îmi primesc, pe steaua mea,
Castelul vieţi-mi medievale,
Cu tot respectul scris de un condei,
În taina Letopiseţului - memorii.

Şi m-a răpit o rază,
Dintr-o prea ascunsă stea,
Ce străluceşte atât de tare,
Încât să o vedem, nu suntem în stare.

Fir de iarbă

Un fir de iarbă,
Îmi creşte din palmă...
Să-l smulg de-aş vrea,
Întreaga rădăcină-a vieţii-mi stă în el.

Un fir de iarbă,
Îmi mângâie sprâncenele,
Crescut din fruntea-mi încruntată,
Când privesc spre cerul ce nu îmi cerne fulgii aşteptaţi.

Un fir de iarbă,
Îmi este calea pe care o urmez,
Mângâind, uşor şi moale
Cu paşii, drumul serpuitor al sorţii.

Un fir de iarbă este dragostea,
Verde crud, fir, ce creşte din fiecare suflet,
Al fiecarui dintre noi, care crede,
În primăvara care va veni mereu, oricât de grea e iarna.