Noaptea mea

În amurgul violet,
Paşii îmi ating uşor,
Ale mării valuri calde,
Ce alene îşi croiesc,
Drumul sub un cer de stele.

Leneşă-mi şopteşte marea,
Vorbe dulci, ce vreau s-ascult,
Iară vântul mă îmbată,
Cu miros de tei, şi alge.

Noapte ce te-abaţi asupra-mi,
Ca o pasăre măiastră
Şi m-ameninţi iar, cu somnul,
Ce mă judecă prin fapte.

Săvârşit-am Doamne, oare,
Într-un fel nelegiuire,
De-aia scuns acuma luna,
Ce-o purtam ca pe-o coroană ?

Cum mai pot mă lăuda,
Că a fost, doar noaptea mea,
Noaptea mea, şi-a mării calde
Şi-a iubirii ce i-o port.

Pictorul

Pictorului îi curge seva prin mână,
Iar ochii-l conduc prin dansul cromatic,
Respiraţia-i o boare a naturii moarte,
Închis-ntr-o cameră, rece şi-n noapte.

Nimic nu opreşte fiinţa pierdută,
Nici întunericul nopţii n-ascunde,
Pânza martiră pe soclu de lemn,
Nici pensula, ce să devină rege.

Modest, flămând, nu pleacă de-acolo,
Condamnat de propria-i constiinţă,
Stă pictorul singur năpădit de idei,
De vise, de viaţă...

Noapte de iarnă

Sub mantia-i neagră, pământu-adormit,
Profund, tăcut, ca mort,
Sub mantia iernii, pământ-a-ncărunţit,
Profund, mărunt, la tâmple.

Molcom pârâul ce curge pribeag,
Pădurea-i doar şoaptă şi freamăt de fag,
Cărarea e tristă şi plânge-n zadar,
Căci n-o calcă nimeni, pe muguri şi jar.

Noaptea-şi aprinde copii pustii,
Să spulbere vraja lunii pierdute,
Iar lămpii nu-i pasă de fulgii târzii,
Ce nopţii îi spun, dimineaţă.

Clipe

Sunt clipe când îmi aduc aminte,
C-am avut copilărie,
Când străzile păreau depărtări ameţitoare
Şi iarna era, un vis fără sfârşit.

Ce vremuri fericite,
Trecut-au toate-n amintiri,
Precum roua sub căldura verii
Iar acum, mă-ndeamnă la vârsta,
Unei noi trăiri.

Sărmane vise-nchise,
Într-o lume dispărută,
Totul e aşa pustiu acum,
Pierdut în ceaţa dimineţii.

Zadarnic străluceşte aceiaşi lună,
Grădina tinereţii a murit,
Degeaba aş vrea să plâng cu lacrimi de mărgele,
Se vor sparge toate-n gând.

Dorinţa înfrânge voinţa

Gându-mi marchează încet patul dorinţei,
Ochii văd priceperea minţii,
Palmele-uscate prind să transpire,
Dorinţa mă-ntreabă întruna: - E voie ?

Flerul îi spune: - Aşteaptă o clipă,
Tremur nervos al mâinii s-oprească,
Înfrânge-ţi pornirea, respectă-ţi credinţa,
O clipă aşteaptă momentul ales.

Tentaţia e mare, voinţa de stâncă,
E bine ce face, e bine să-nceapă,
Plăcerea ce-a mare furnică-năuntru,
Pururi dorinţa, înfrânge voinţa.

Natura

Pădurea suspină în graţii de primăvară,
Suspină şi cerul de-o ploaie nebună,
Amăgiri pe firele de ghiocei,
Ce se-ntorc sfioşi, urmând să se revadă,
În primăvară.

Iarba răzbate-n tufişuri încâlcite,
Mugurii-s mângâiaţi de vântul blajin,
Soarele trimite lumini după norii,
Şi albi, şi negri, şi cenuşii şi gri.

Ploaia-i chemată prin triluri de păsări
Şi de apa ce susură-n pârâul uscat,
Doar greeri sar sălbateci prin iarbă
Şi-nvită la viaţă.

Bulgări graşi de pământ negricios,
Trădează puterea naturii străbune
Şi pomii cei groşi, copacii stufoşi
Şi iarba înaltă şi albia secată.

Furtună

Pădurea mişună d egânduri pustii.
Pustii sunt şi visurile, ca şi văile,
Ochii nu găsesc un sprijin în verdeaţa arămie
Şi nici mirosul nu răzbate spre câmpie.

Vântu-n vifor se transformă,
Dar sărmanul, nu răzbate printre codrii,
Codrii ca de piatră goală,
Împietriţi de-a timpului uitare.

Glasuri care strigă, parcă-s şoapte,
Tunete din ceruri, parcă-s mângâieri de raze,
Stropi de apă, urgii, torente se abat din ceruri,
Dar s-opresc, înfrânte de corolele stăpâne.

Spune-mi...

Spune-mi,
Ce e vântul care bate-n părul tău.
Oare-i vântul care-mi mişcă frunzele-n copaci ?
Oare-i vântul ce-mi ascunde privirii stelele, ale nopţii perle ?
Sau e doar adierea înmiresmată a iubirii, ce-mi transmiţi.

Uneori ascult cum îmi cântă vântul,
Sau poate sunt privighetorile trimise,
Din îndepărtatele ţinuturi ale verii,
Să-mi şoptească ceva,
Poate cuvântul tău...

Nimeni nu s-a mai jucat vreodată,
Cu dorinţele-mi ascunse prin idei,
Nimeni n-a-ndrznit să-mi intre,
În adâncul necurpinsului suspin.

Vei fi vreun înger trimis de soartă,
Să mă descoşi, să-mi pătrunzi în suflet,
Sau eşti doar visul ori întruchiparea mea,
Ce aş vrea să se întâmple.

Noaptea tainică

Tăinuieşte Doamne, noaptea,
Până visele-mi s-or împlini,
Căci nu-mi pot dezlipii,
Gândurile din iubirea-mi.

Tainică, să fie, Doamne
Şi trainică, precum un munte,
Iubirea-mi şi cu dorul,
Tot ce am în suflet, focul.

Tainică să fie noaptea
Şi prinţesa mea să doarmă,
Iar de-o soaptă o s-audă,
Gândul meu cel bun să fie.

Doamne împlineşte-mi visul,
Mâna să-i ating, şi pielea
Iar în ochi de o privesc,
Să îmi văd iar nemurirea.

Vântul

Şi l-au văzut atunci zburând,
L-au văzut cutreierând,
Pe o undă de mărgele,
Pe-un şirag din mii de perle.

Coborau la coroniţe,
Ale florilor mlădiţe
Şi parfumul-l împrăştia,
Printre raze, către soare.

Prinse viaţă tot văzduhul
Şi natura, tot cuprinsul,
Foşnete şi voie bună,
În poiană iar răsună.

Margareta

Palidă emoţie simt,
Când ploaia peste mână-mi cade,
Îngenunchiind într-o poiană
Şi nu visez când văd,
O micuţă margaretă.

Amurgul cade singuratec,
Iar copacii mă privesc,
Cum pe-o aleea parfumată stau
Şi-o dorinţă ameţitoare am,
S-o ating acum...pe micuţa margaretă.

Ştiu că nu e doar un vis,
Înţeleg că nu pot sta să doar privesc,
Cum străluceşte-n faţa mea,
O rămurică de alun, o stea
Şi micuţa margaretă.

Galbene petale are
Şi albastru miez de floare,
S-o sărut acum aş vrea,
Dar mi-e frică să n-o rup,
Pe micuţa margaretă.

Dar ştiu...
Că are să vină-o zi, când,
Puful ei fin, între degete-am să-l ţin,
Căci nu poţi să treci pe-alei,
Fără ca o margaretă să iubeşti,
Simplu şi curat.

Legendele iubirii

Legendele iubirii, se scurg spre amintire,
Mă părăsesc ca frunzele copacilor în toamnă,
Se-ngălbenesc în nemurire, ca iarba cea uscată
Şi mă rănesc în suflet, călcându-mă pe lacrimi.

Nicicând şi-n nemurire, mereu te voi păstra,
Chiar de-ai furat iubirea, şi dragostea din ea,
Nu pot să mint când sufăr în tăcere,
Când mă găsesc pierdut şi fără de putere.

De v-aţi întoarce, comete arzătoare,
Să vă mângâi, sălcii zburătoare,
Departe valea plânge cu un ecou nebun,
Ce se repetă la culmile-ascuţite şi codrii cei bătrâni.

Se topesc în mine ultii tăi paşi,
Precum zăpada strivită de-un uriaş poem,
Doar gândul că voi prinde-un loc pe cer,
Mă linişteşte...

Şi se topesc zăpezi, ca şi speramţa mea,
A revederii clioă ce-o aştept mereu,
Nimic nu mă îndoaie, ca stânca eu voi sta,
Să îţi ascult legenda, şi dragostea din ea.

Decembrie târziu

Noaptea se lasă pe uliţi pustii,
Copii zglobii se-ntorc iar în casă,
În sobă troznec şi pocnesc iar tăciunii,
Fulgii afară s-aştern pe tăcute.

Noaptea apasă zăpada-ngheţată,
Stele lucesc pierdute pe cer,
În casă, pe masă e caldă ulcica,
E luptă-n pătuţuri, şi chiorăie burta.

Fumuri ies pe coşuri-negrite,
Încearcă răzbată prin ziduri de fluturi,
Trezindu-s-a vântul să bată nebunul
Şi-şi râde în barbă de pomii golaşi.

Noapte promisă, în rugă cântată,
Decembrie-i târziu, în minţi de copii,
Somnu-i mai dulce cu zâmbet pe buze
Şi Moşul iubit, cu drag aşteptat.

Seară de iarnă

Urlă vântul iernii-n noapte,
Fete de copii la geamuri,
Mii de fulgi s-aştern pe uliţi,
Câini tremură prin colţuri.

Bate vântul ca nebunul,
Colţi de gheaţă-nfig sinistru,
Haide noapte cât mai scurtă,
Se aude-ncet o şoaptă.

Haide-ţi dragilor la joacă,
Iarna nu ne bate-n clopot,
Haide-ţi fraţilor afară,
S-ascultăm cum plânge vara.

Baba iarnă, iarnă grea,
Ce domneşti acum stăpână,
Supuşi ai tăi suntem acuma,
De la noapte până-n noapte.

Soba cântă-ncet balade,
Amintiri demult trăite,
Doar cei vechi mai stau pe lângă,
Trupul ei de lut fierbinte.

Pomi uscaţi şi coşuri mute,
Martori ale vremii crude,
Flori de gheaţă stau în geamuri,
Modelând a vieţii vremuri.

Aşteaptă-mă iubito

La copacu' uscat din vale,
Unde iarba s-a topit,
Să m-aştepţi puţin iubito,
Să îţi spun cum s-a-ntâmplat.

Lacrimi să îţi uiţi acasă,
Fericirea să o iei
Şi basma. mândră crăiasă,
Să te văd cum străluceşti.

Şi s-alergi, mândruţ-o, tare,
Chiar şi cu tălpile goale,
Eu te-aştept să vi iubito,
Chiar de stau mereu în soare.

Să m-aştepţi şi tu, iubito,
Îmbrăţişarea să îţi simt,
Buzele să îţi sărut,
Inima să îţi ascult.

Să nu pleci nicicum, drăguţ-o,
Chiar de-i ploaie, sau de-i vânt,
Să m-aştepţi un pic, iubito
Şi răbdarea-ţi răsplătesc.

Nuntă utopică

Liniştite, calde valuri,
Luna îmi va fi mireasă,
Fluturi coroniţe să îţi facă,
Ca un brâu de lăcrimioare.

Toţi sunt morţi de supărare,
Împrăştiind pe-a lor cărare,
Frunze arămii, uscate,
Din a pomilor podoabe.

Nisipul fin să-mi ţină cald,
Prin fiecare fir şi scoică,
Pescăruşii-s îngeraşii,
Ocrotind, plutind, privind.

Nunta îmi va fi în soare,
Lângă stele îndepărtate,
Cor de lire-nmănunchiate,
Invitaţi să-mi fie rude.

Peşti mărunţi şi baracude,
Ierburi vi, adânci din ape,
La lumnia ca să iasă,
Mântuind pe-a mea mireasă.

Nunta mea e o poveste,
Parcă scoasă din miresme,
Scuturând de praf uitarea,
Ce s-aşterne peste mări.

Norii groşi şi munţi de ceară,
Fulgere în băi de vară,
Clocotesc de nervi duşmanii,
Neputincioşi, în cuşti de piatră.

Întinde-mi mâna,
Inelul să îţi pun,
Pe al tău deget, alb ca sarea,
Nestemata să-mi depun.

Aştept să fi-nsoţită,
Cu alai de margarete,
De trei crai din vechi legende,
Cu un voal făr' de pereche.

Mi-a înţepenit privirea spre apus,
Din paradis speranţe-mă-nsoţesc,
Să apari acum, zeiţă,
Ca să fi mireasa mea.

E iarnă-n viaţa mea,
Fără nici un răsărit de soare,
Care tot n-ar dezgheţa,
Iubirea din inima mea.

Podoabele îţi stau drept mărturie,
Precum un buchet de trandafiri,
Că te iubesc şi ofrandă-am dăruit,
Spre mila gândului vestit.

Aşteptarea-i de acum duşman,
A clipei, tremurului nostru,
Emoţiile ce ne cuprind vibrând,
O coardă-a inimilor patimi.

Cameră cu veder la stradă

Camera cu vedere la stradă,
Strada mea,
Strada pomilor şi a florilor,
A liliacului ce mă îmbată,
De parfum.

Camera mea cu vedere spre cer,
Albastru cer,
Sau gri, sau alb,
Ori fără nori,
Cer de noapte cu mii de stele,
Ce se vor topi ca visul.

Camera cu ferestre mari,
Deschise...
Ca să intre vântul,
Rebel şi încăpăţânat,
Fluieră şi doar se urcă în copaci.

Cameră cu vedere la stradă,
Strada mea,
Camera mea, Deschisă,
Spre albastru cer.

Pagini de lumină

Pagini de lumină,
Fie-ţi sufletul,
În adieri de gânduri line,
O mângâiere am, doar pentru tine.

Pagini de lumină blândă,
Pentru ochii drăgălaşi,
Ce doresc ca să revină,
Acel cântec de sirenă.

Pagină cu pagină,
Clipa stă să îţi arate,
Seara caldă şi sublimă,
Lângă tine.

Pagini de lumină fie-ţi calea,
Fulgi de nea ai călăuze,
Casa din poveşti te-aşteaptă,
Ca o vrajă armonioasă.

Albă fată de zăpadă

Răsărit de soare,
Blând mă mângâie pe gene
Şi-mi bate-n geam,
Să mă trezesc mai grabnic,
Purtat de suflet. mângâiat de sălcii,
Al meu vis se va sfârşii.

Pământ moale, acoperit de iarbă deasă,
Ţes covoare mii de fluturi,
Ţes covoare de mătase,
Ca să calci pe moale rouă,
Cu ale tale tălpi sfioase.

De vei veni,
Îngeri îţi drimit drept călăuză să îţi fie,
Să te aducă cu alai,
În miros de albăstrele,
Precum ochii tăi...

Vino-odată de-mi zâmbeşte,
Asta-aştept cu atâta dor,
Să te-mbrăţişez măcar o dată,
Buzele să-ţi mai simt,
Albă fată de zăpadă.

Martor cerul îmi va fi
Şi doar în soaptă-mi vei vorbii
Păsări de s-adună-n geam,
Coroniţe mici din rămurele împletesc,
Împărăteasa lor să fi.

Albă fată de zăpadă,
Pe valuri mici de vei pluti
Şi încet te vei topii
Am să adun stropii reci,
Ce apă vie îmi vor fi, când mă voi trezii,
Albă fată de zăpadă.

Nu te voi uita niciodată

Nu te voi uita,
Niciodată...
N-am cu să te uit,
Când însetat de tine sunt mereu.

Nu te pot uita,
Niciodată...
Când în nimic nu am speranţă,
Decât în revedere,
Chiar în ceruri de ar fi.

Volume-ntregi de amintiri, mi-e inima,
Când în fiecare umbră spre că eşti,
Când în fiecare adiere cred,
Că te aduce lângă mine
Şi nu te voi uita niciodată.

Secretul meu

Secretu-mi stă ascuns în suflet,
Adânc ascuns printre amintiri
Şi totuşi stau acum şi-mi plâng,
Amărăciunea timpului pierdut.

Sunt jucăria sorţii
Şi prizonier în al meu mişel destin,
Sunt jucăria vieţii
Şi-nfânt de gândirea tinereţii.

Nimic nu mă mai sperie,
Nici valurile, nici focul,
Nici chinul sau durerea,
Doar imaginea trecutelor iubiri,
Întipărite în eternitate.

Arbore aprins

Arbore aprins, e gândul,
E arbore bătrân, aprins
Şi flăcările lui ajung la cer,
Spre stele se înalţă,
Spre visul ce permite neputinţa.

Arbore aprins e calea,
Calea de lumină a nopţii,
Spre lună licurici de foc,
Sălbatec e jocul cu focul.

Arbore aprins,
Fumegândă ţi-e rana,
Dar cine poate să uite,
Văpaia-ntipărită-n minte.

Al treilea paradis

Malu-i blând, brăzdat de ape,
Crengi de sălcii joacă-n ape,
Valuri mici şi jucăuşe,
Se transformă-n spiriduşi.

Amintiri, cât stelele pe cer,
Licuricii strălucesc pe cerul meu,
Luna dragă de argint,
Dintre crengi descătuşată.

Ce te pleci tu salcie,
Să te vezi în ape limpezi ?
Teamă ţi-e că nu ai să mai prinzi,
Cel de-al treilea paradis.

Vis pe plajă

De argint a mea speranţă,
Şade colo sus şi mă priveşte,
Oare de m-ar înţelege,
Dragostea să îmi dezlege.

Două stele, două perle,
Sau sunt ochii dragii mele?
Strălucesc pe bolta-ntunecată,
Pe deasupra Mării Negre.

Un curent de aer rece,
Cu miros de scoici şi alge,
Se-nfiripă, intră-n piele,
Ca iubirea dragii mele.

Răsăritu-i părul ei,
Roşu-i soarele-n oglinda mării
Şi apusu-i gâtul ei
Lung, romantic, cum e visul.

Rondelul unei nunţi

Fluturi albi şi rândunele,
Împletiţi cununi de stele,
Împletiţi în coroniţe,
Pentru fruntea dragii mele.

Fluturi albi şi rândunele,
Împletiţi cununi de stele,
Toate gândurile bune,
Către soare ca să zboare.

Nuntă mare-mpărătească,
Menestreli şi ghicitoare,
Laolaltă să-mi unească,
Dragostea şi libertatea lor...
Fluri albi şi rândunele.

Margine de vis

Jucăuşi, stropi de jar îmi bat în geam.
Îmi vine să întind mâna să îi prind,
Dar mâna este grea,
De somnul nopţii-ntunecate.

Vântul suflă, este liber,
Din încătuşarea norilor cei călători,
Doar luna...ne veghează,
Un aşa vis frumos.

Ore trec spre dimineaţă,
Ore trec, dar cine ştie,
Că visul meu s-a transformat,
Dragul de el...într-o margine de vis.

Iubirea

Îmbrăţişează-mă,
Încolăceşte-ţi braţul în jurul meu,
Atinge-mi părul,
Fiori să simt pe spate.

Priveşte-mă în ochi,
Atinge-mi buzele cu degetele,
Cum simt vântul
Şi frunzele căzând.

Apleacă-ţi obrazul peste obrazul meu,
Să ne simţim uniţi, o singură făptură,
Ca inima, ca şi pământul,
Din care ne-am născut.

Să respirăm adânc, împreună,
Să respirăam ca şi cum eu aş fi aerul tău, iar tu al meu,
Într-o mirifică poiană,
Sau tainică ascunzătoare lâng-o apă lină.

Să nu vorbim...
Cuvintele nu-şi au rostul,
Unde inima vorbeşte,
Auzită doar de dor.

Plângem...râdem...
Zâmbim, spre soare, în dimineţi de iarnă,
Plângem, după ninsoarea moale,
Ce s-aşterne peste amândoi.

Ploi

Ploi cădeţi trufaşe, din norii-ntunecaţi,
Norii grei, balauri înaripaţi - întruchipaţi,
Fulgere-aruncaţi spre paşnicul pământ pierdut în nepăsare,
Călcaţi în picioare, munca ţăranilor desculţi, flămânzi.

Râuri, paşnice făpturi umflaţi şi înfuriaţi,
Răzbunătoare distrugeţi totu-n calea fără drum,
Blestemele le-adună printre scrâşnete de dinţi
Şi mâini ce ţin nervoase furca.

Ploi cădeţi trufaşe, fără jenă,
Ce vă pasă de pământul, ce stă nepăsător,
Înghiţind cu stoicism ce vine, curge,
Turnând din norii grei, de plumb.

Foarte scurt istoric crud.

Ascult înfrigurat o vorbă,
Ce se-aude dinspre veacuri,
Cum, că lemn uscat de pus pe focuri,
România-i gluma lor.

Să rămâi cu mâna-ntinsă ?!
Să culegi suspine-n van ?
Niciodată, România mea !

România draga mea,
Eşti prea blândă şi frumoasă,
Ca să strige-n urma,
Ca să mori de dragul lor.

Mii de vieţi neînsemnate,
Trupuri vii şi inimi calde,
Ale noastre-s toate, toate,
Glorie-i tale le-nchinăm,
Scump pământ nepieritor.

Unde eşti...unde-mi eşti...

Trisc ascult-ncruntat o şoaptă despre tine,
O voce-n somn mă-ndeamnă, mereu, mereu să strig,
Unde eşti...unde-mi eşti...,
Ce drag cuvânt, de-i mai găsesc un rost.

Un freamăt mă cuprinde şi-un fior,
Când vântul, un parfum de-al tău aduce,
Mă tot rotesc pe loc privind nebun,
De te-ai întors...

Sufletul mi-e rană otrăvită,
Ce n-are alinare,
Demoni mi se-nvârt prin minte,
Prin hăţişuri-ncolăcite, de-al tău dor
Şi nu am stare.

Unde eşti...unde-mi eşti...,
O ultimă-ntrebare ce-n suflet rău mă doare,
O clipă doar, să ştiu că te-ai întors
Si-nmiresmat lăsata-ia erul în urma ta,
O rază de speranţă, o fărâmă, la al meu chin.

Secetă

Trist şi uscat pământul,
Brăzdat de riduri, seci, întunecoase,
Guri deschise şi umflate,
Ale sale gânduri roase.

Trist şi grâul,
Trist porumbul,
Trist şi omul,
Tristă-i viaţa.

Printre brazde nisipoase,
Fier de plug se frige-n soare,
Boi scheletici trag în juguri,
Biciuiţi de feţe arse.

Palme strânse-n rugăciune,
Implorând o rugăciune,
Palme strânse-n rugăciune,
Doar de lacrimi, strop udate.

Blestemată uscăciune,
Blestemată vară caldă,
Mult iubită şi dorită,
În a iernii reci uitare.

Caldă noapte de vară

Gânduri libere să zboare,
În noapte-n întuneric,
Fluturi roşi d enebunie,
Bezmetici ce s-agită lovind în felinare.

Vântul parcă-i surd la rugăciune
Şi-i copleşit în amorţire,
Balta-i caldă, fără valuri,
Mirosind a uscăciune.

Câte-un greer fără vlagă,
Însetat şi-uitat în viaţă,
Răguşeşte, pros, prin iarbă,
Lângă apă.

Vară crezi că eşti iubită ?
Că eşti caldă crezi că-i totul ?
Noapte-ai singura speranţă,
C-a mai trecut o zi spre toamnă.

Idilă

Respiră...,
Mirosul florilor de tei,
Şi fericirea ta şi-a mea
Şi-a nopţii blânde asezare.

Atinge-mă...,
Umbre se lasă peste noi
Şi liniştea ce me-acoperă pe coapse
Şi iarba ne e pat de catifea.

Deschide-ţi ochii încet,
Cu pleopele grele,
Să vezi că-i încă noapte,
Doar fluturii nu dorm
Şi dragostea...

Sărută-mă...,
Iubeşte-mă...
Precum luna cerul nopţii,
Ca doi îndrăgostiţi,
Ce suntem...

La braţ cu iubita

În crâng de flori,
Să-mi dai mâna ta,
Mânuţa să-mi întinzi,
Să o apropii de sufletul meu.

Să facem doi paşi,
La braţ cu tine, cu inima ta,
Minunea să mai ţină
Şi să-ţi şoptesc uşor,
" - Acum se-nalţă luna".

Amândoi pe trepte-n amintiri să coborâm,
Iarba grasă, arsă-n soare,
Palidă umbră să ne ţină,
Strâns îmbrăţişaţi când stăm.

Să ne plimbăm, iubita mea,
Ţinându-ne de mână
Şi să ne sărutăm, iubita mea,
Cu buzele strivite.

Vorbe de amor să îţi şoptesc,
Răsuflarea să-ţi aud, înmiresmată,
Iubito, din braţe să nu-mi pleci,
Rămâi a mea, pe veci.

Cu prietenie

Venit-acuma-un timp să-ţi spun,
Deşi plecată de mult timp,
Că ai rămas în faţa mea,
Aceiaşi preafrumoasă fată.

Acum eu pot să spun, când te-am zărit,
Azi, iată-a răsărit un curcubeu,
În culori multicolore,
Pe un cer cu mii de stele.

Covor de muşchi să-ţi fie calea,
Înmiresmată a liliac
Şi prin frumos să resuşeşti,
În amurg să străluceşti.

Cu prietenie-n suflet îţi doresc
Să te înalţi la infinit
Spre zări ce tu le vrei
Să-ţi lumineze-n viaţă.

Mărţişor

Ţi-aş oferi ceva frumos,
Dar să-mpachetez nu pot,
Nici visul, nici iubirea
Şi cu neputinţă mi-e
Paradisul să-ţi promit,
Chiar de-aş vrea cu adevărat
Să ţi le întind ca pe un buchet,
De stele prea strălucitoare.

Sunt împlinit de îţi doresc,
Să te înalţi pe aripi de speranţă
Şi să nu te îndoieşti nicicând
Că iubirea-ţi va dispare,
Căci e ca un ghiocel,
Ce va înflori mereu
Şi în piept eu ţi l-aş pune.

Unica mea

Ce lac de nuferi, amintirea,
Gânduri libere să zboare,
Prin trecuturi şi uitare,
Purtate pe un braţ de vânt.

Ce corolă de liliac,
Îmi împrospătează sărutarea ce-mi lipseşte
Şi sufletul tău parfumat,
Ce pluteşte printre nori.

Nu pot opri cu ale mele mâini,
Valurile ce se sparg din mare
Şi nici la ochi nu pot să-ţi şterg,
Lacrimile şi iubirea.

E prea târziu după apus,
Dar noaptea se deschide-n calea mea
Şi mi te-arată printre stele,
Ca pe-o cometă arzătoare.

Coboară-odată de m-atinge,
Să mă transform şi eu în piatră,
Mereu pe deget să îţi stau,
Drept cea mai sfântă-ţi perlă.

Dăruieşte-mi visul tău,
Cu dimineţi şi răsărituri,
Cu seri şi cu apusuri,
Să ştiu că înţelegi,
Că eşti amea şi sunt al tău
Şi-i magic universul.

Doar pentru tine zâmbesc

Doar petru tine zâmbesc
Şi mă recunoşti,
Ca pe o mare de flori de cireş,
Pe care, cu ale mele braţe, valuri,
Te cuprind, te înconjor.

Doar pentru tine eu zâmbesc,
Căci doar tu şti cum,
Ochii să îmi limpezeşti,
Fericirea-mi readuci
Şi în braţe să mă strângi.

Doar pentru tine eu zâmbesc,
În amintirea anilor trecuţi - pierduţi,
Dar de acuma regăsiţi,
Ca dragostea ta.

Doare pentru tine eu zâmbesc,
Doar pentru surâsul tău de-azur,
Când privirea-ţi este marea,
În care să mă înec aş vrea.

Doar pentru tine eu zâmbesc,
Pentru fericirea florilor de Mai,
Încântătoare stea ce străluceşti,
Pe cerul visurilor mele.

Rondelul iubitei mele

Găseşte-mi, Doamne, raza de lumină
Şi spune-i c-o iubesc,
O văd cum străluceşte, îi simt căldura,
Fiorul sfânt din poezie.

Nimeni nu-i mai fericit ca mine,
În fiecare seară o privesc - cosi celeste,
Găseşte-mi, Doamne, raza de lumină
Şi spune-i c-o iubesc.

Am devenit nemuritor,
Sunt pentru ea şi nor şi stele,
Pentru micuţa mea...
Găseşte-mi, Doamne raza de lumină
Şi spune-i c-o iubesc.

Rondelul sufletului dor.

E apus în paradis,
Când soarele se stinge-n sufletul meu,
Sfârâind a neputinţă,
De uitare şi de dor.

Greu m-apasă umbre mânioase,
Valuri negre ce se sparg în întuneric,
E apus în paradis,
Când soarele se stinge-n sufletul meu.

Unde-i dragostea ce-o caut,
Scufundată-n adâncimi imaginare,
Lângă imaginea ta,
Sau pierdută-n înălţimi...
E apus în paradis.

Remember

Vino aproape lângă mine, mai aproape, draga mea,
Inima-mi să te-nfăsoare cu iubirea ce e-n ea,
Totu-i fulg de nea topit pe faţa-mi,
Transformat în lacrimă
Şi ale vieţii jocuri crude...
Sosit-acuma clipa să îţi zic,
Păienjăniş de lauri fie-ţi patul,
Măinile-mi transform în permă,
Lin şi blând să-ţi fie somnul,
Sub ocrotirea mea.

Oricând, oriunde

De-i amurg, ori răsărit,
De-i noapte, ori de-i zi,
De-i soare, ori de-i ploaie,
Aprope, departe, oriunde vei fi,
Eşti aici în inima mea,
De aceea nu mă tem.

Inima mea merge cu tine,
Nu există loc de ascuns,
Nici în cele mai negre nopţi făr' de lună,
Nu te pierd şi nu ne despărţim.

Aştept ca nu doar visul,
Să mi te aducă în ochii mei
Şi nu doar visul să-l sărut
Şi nu doar visul să-l îmbrăţişez.

Pătrund fiori ce mă-nconjoară,
Stau în ploi de flori,
Îmbătându-mă,
Cu parfumul lor.

Nimeni şi nimic,
Aţi înlocui făptura,
Vraja fermecată ce m-a prins,
În inima ta.

Lumina lunii, călăuză să ne fie,
Soarele, prin zăpadă, cărare să ne facă
Şi atunci ne vom găsi,
Mereu...oricând şi oriunde.

Vine iarna

Într-o dimineaţă,
Într-o zi frumoasă,
Vine-o blândă adiere,
De departe ca să-anunţe,
Iarna mea frumoasă,
Are gând să viziteze.

Când şi unde o să ajungă,
Din-nainte vreau să ştiu,
Să mă ascund într-o surpriză,
Chipu-i, fulg dintr-o ninsoare,
Să-l aştept cu lăcrimioare.

Cineva mi-a spus atuncea,
Fi voi fericit odată,
Când o veste-mi va aduce,
Cum, un răsărit de soare,
Se apropie din fericire,
Inima să-mi lumineze.

Să aştept nu-i cu răbdare,
Sufletul în zbucium sare,
Simt fiori pe tot cuprinsul,
Cum c-ar vrea să de-a p-afară.

Liniştit să stau acum,
Paşii să-i aud prin nea,
Respiraţia-i crivăţ viu,
Ce se-apropie, o ştiu.

Vai, acuma-i chiar aproape,
Silueta ei...nori, zăpadă ceaţă,
Draga mea ! îi sar în faţă,
Iarnă scumpă ai venit !

Eternitate

Aş vrea să cred că pot să învăţ,
Eternitatea să descopăr,
Închisă în a lumii taină,
Nestemată făr' de preţ.

Aş vrea să cred,
Că nu-mi chinui prea mult,
Sufletul cel oropsit,
Până ce voi învăţa,
Eternitatea să o înţeleg.

Aş vrea să cred că eşti chiar tu,
Ce-mi apari mereu în vis,
Înger, călător prin paradis,
În miros de primăvară.

Dar undeva voi întâlni,
Eternitatea mea,
Înţelegând că-mi este,
Chiar iubita mea
Şi atunci ne-om revedea.

La Comoara

Înflorite flori de rouă,
Să-mi păziţi secretu-n suflet,
La Comoară să-mi rămână,
Lacrimi ce ar vrea să-mi curgă.

Vă vorbesc cu doru-n suflet,
Vă gândesc cu rugăciune,
Singure-apropiate mie,
Drăguşele flori de rouă.

Nu aş vrea să ud acuma,
Nestemate albăstrele,
Cu ale mele lacrimi blânde,
Ce şi ochii m-i inundă.

Mă plâng vouă, flori de rouă,
Ce vă simt pe pielea-mi rece,
Râusoare, râusoare,
Îmi ajungeţi la picioare.

Dorul ei îmi dă târcoale,
Vântul drag să nu-l alunge,
Simt obrajii ei ca focul,
Sprijinindu-mi-se pe umeri.

Nu aş vrea să par stăpân,
Ca a florii mătrăgună,
Nici să par neconsolat,
În a inimii durere.

Ce îmi spuneţi? flori de rouă,
Pot să cred...fiori în suflet,
Mă înjunghie-mi străpunge,
Inima-mi cu iubioară.

La Comoară mă întoarceţi,
Pomi bătrâni să-mi stea de veghe,
Draga mea mă are-n suflet
Şi nu-i gând de vreo uitare.

Speranţe pierdute

Speranţe-namorate,
Bătute-n măgura apusului boreal,
Tot ce vreau, e să vă întoarceţi,
Copleşindu-mă cu firea.

Ameţite, învechite gânduri,
Demne de păduri străbune,
Încuiate fie-n veci în codrii,
Să vă chinuie gorunii.

Îmi eşti o prietenă.

Îmi eşti o prietenă,
Aproape de inima mea,
Cu suflet curat, de îngeri păzită,
Precum cel mai sfielnic sărut de mireasă.

Îmi eşti ca toamna ce-o admir,
Ca iarna ce o vreau mereu,
Eşti un parfum cu iz de trandafir,
Ori ca un basm, de mistere plin.

Şi prietenă îmi vei rămâne,
Chiar ascunsă într-un suflet,
Dar în faţa ta mereu am sa mă-nchin,
Cu respect să te gândesc.

Dragostea

Tainică şi misterioasă,
Precum ziua-n ceas de seară,
Fantomatic simt că vine,
Briza ta, ce mă-nconjoară.

Vântul enigmatic sună,
Strălucesc săgeţi de soare,
Margarete, ori flori de aur,
Stelele privesc ca mine,
Aurora-n părul tău.

Marea spumegă nervoasă,
De furtuni nici că-i mai pasă,
Căci o-ntrec în puritate,
Ochii tăi, smarald în viaţă,
Charismatic ce m-atrag.

Albe-roz flori de cireş,
Ce-n obrajii tăi s-ascund,
Catifea de faimă fină,
Dacă-aş vrea ca să-i ating.

În vârtjeuri fumegânde,
În fiori ce mă cuprind,
Te aştept să vi nălucă,
Te apropii ca un duh,
Eclipsând acest apus.

S-a născut o stea

Cândva şi undeva,
S-a născut o stea.
Era o mică stea, un crâmpei de fericire,
Ce poate sta...şi nu la ani lumină,
Lângă al lui Eminescu blând luceafăr,
Pentru cine şti-o s-o-nţeleagă.

Şi a început micuţa noastră stea,
Să strălucească - primadonă
Şi de încerca-i să o priveşti,
Cu ochii transparenţi şi limpezi,
Cum e cerul iernii îngheţate,
Ce-ţi suflă o cumplită, stare de euforie.

Gândul că ai vrea să-ţi fie doar a ta,
Să adormi ştiindu-ţi somnul ocrotit
Şi-o undă de parfum, dintr-un buchet de trandafiri,
Cu catifelatele-i petale să încerce să te-atingă.

Cuprins de vrajă,
În linişte s-asculţi a mării soaptă-n taină
Şi valuri înspumate-ţi povestesc,
Cum dintr-o constelaţie mică, nestemata perlă s-a desprins.

Amurgul martor-ţi va fi fost şi vântul,
Ce te sărută cu adiere-ai caldă
Şi îngeri albi, pe curcubeu coboară,
Zâmbind, cu aurora te-nconjoară.

Doresc spre fericire să te-nalţi,
Pe nevăzute trepte te îndemn,
Cu a florilor petale-ţi presărată calea
Şi inima , şi visul,
Mulţumite-n fiecare zi să-ţi fie.

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină şi de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veşnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ţi spun,
De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Cuvântul bun şi cald şi sincer
Şi te doresc, înger ce-n suflet îmi trăieşti.

Şi eşti parfumul meu de vis
Şi adierea caldă ce-n mine port
Şi mai presus de tot şi toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aş vrea mereu,
Dar ştiu că eu... şi ştiu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierţi,
Căci inima îmi eşti pe veci.

Sperantă-mi eşti şi paradis
Si doar tu poţi să mă-ncălzeşti,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi eşti.

Nebunesc mă doare-n suflet
Şi n-aş vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat şi fără alinare.

Şi te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Şi-aş fi putut să jur că am simţit,
...o adiere.

De-aş fi ştiut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aş fi privit
Şi i-aş fi mulţumit,
Că te-ai născut.

Recunoştinţă

De unde,
Cuprins de-o vagă presimţire,
Simt o undă de parfum,
Ce mă-nvăluie sublimă.
Din dantele te descopăr,
Îţi zăresc printre sonete,
Ochii tăi, de viorele, toporaşi şi aşbăstrele
Şi atunci...
Tristeţi dispar pe neştiute căi,
Ca aburul al dimineţii vis,
Ce somnul îl destramă.
Îi recunosc,
Etern rămân în mintea mea,
Magici, ca ai Veneţiei azur
Şi se-oglindesc strălucitori,
În ai Mediterane-i transparente valuri.
N-aş vrea să mă mai mişc,
Vraja să nu-mi scape,
Să-i tot privesc la nesfârşit,
Ca pe-un buchet înfloritor,
Dar,
Să-i privesc nu-i de ajuns,
Dă-mi mâna ta,
Micuţa-ţi mână albă,
Puful norilor să-l simt,
Curgându-mi printre degete,
Ca al clepsidrei nisip fin, de nestemate plin.
Vorbeşte...
Strigă-mi, ori şopteşte-mi,
Glasul să-ţi aud duios, cum e adierea caldă de Scirocco,
Murmurul a tot stăpân,
Prin frunzişul de măslin.
Smerit,
În faţa mă-nchin
Şi mă descopăr, supus,
Căci înţeleg,
Ce dar mi s-a făcut, când te-ai născut.

Decembrie prin geam

Stau lângă geam, iubit-o
Şi privesc...
Mânile-mi afund în buzunare,
Fiori reci mă cuprind.

E seara de ajun şi-i frig,
Sunt doar eu,
Mă doare-n suflet de-aş vrea să ţip,
Iubita mea,
Sperând te-aştept.

Spulberă-n cristale, furtuna nebuna,
Zăpada se-nvârte în hore...stafii,
Focul în sobă mocneşe domol
...şi tu nu vi.

De ce să sufăr, îmi doreşti,
Priveşte, fulgii de nea cu mii coboară,
De aştern un alb covor...iar tu nu vi
Şi mi-e dor...

Fulgi bezmetici făr'de-alinare,
Vă aruncaţi în haos,
În haos cădeţi,
Să-ngheţaţi pământul, ape să umflaţi.

Ochii-mi mijesc prin geamul îngheţat,
Furtuna de-afară încerc s-o străbat,
Vuieşte şi tună sălbatec în noapte,
S-o bată norocul, s-o facă să crape,
Ca tu să vi.

Încăpăţânat

Crâmpei...de jar aprins,
De vrei să-l stingi,
Să te fereşti,
Căci însăşi e pasiunea-nchisă-n el.

Aş vrea să izbucnească un vulcan,
Ce grâu s-arunce-n loc de lavă
Şi negrul cerul de sămânţă de dovleac
Şi râuri de smântână, în văi să curgă.

Aş vrea să am puterea,
Umbre să-ţi trimit,
Să iasă-n lume după bine,
Mai repede ca visul,
Se-ntorc nebune, împlinindu-mi vechiul drum.

Nici gând să cer vreun ajutor,
Prefer sudoarea frunţii mele
Şi de-oi halii nisip şi jar în loc de vin,
Prefer aş cum sunt,
Prefer înşelătoare umbre.

Amintirea ei

Raza ta, ce cald fior,
Se strecoară, mă inundă,
Mă cuprinde, mă-nconjoară,
Firavă şi ce uşoară.

Gându-ncearcă, el se zbate,
Simt iubirea ta aproape.
Ştiu, clipa se apropie
Şi în faţă îmi apari.

Ştiu că simţi şi tu ca mine
Şi-mpreună vrei să fim,
Hai, aşează-te nălucă, pe genunchii mei te ţin,
Împreună, împreună hai să fim.

Oh, ce mult aş vrea să-mi dai un semn,
Ca visul să se spargă,
Să simt din nou cu adevărat,
Că nu trăiesc doar un blestem.

Mă copleşeşti cu amintirea ta,
Cu chipul tău, cu zâmbetul,
Cu felul tău, cu firea ta,
Cu însuţi propriul existent al tau.

Mă pedepseşti, cu împletitele-mi păcate,
Ce nu pot fi trecute, nu pot fi uitate,
Mă pedepseşti cu fulgere de fericire,
Ce perfid, mă ocolesc.

Descătuşare

Te pierd...
N-aş vrea, ca stânca rea,
Să-mi închidă inima,
În a pietrii reci sudoare,
Să-mi îngheţe şi să moară.

Vino tu...
Doar tu, cu a iubirii chei,
Descătuşează lanţ cu focuri,
Ce din dragoste s-aprind.

Te aştept făr' de tăgadă,
Negreşit să-ţi simt o soaptă,
Hai, grăbeşte de-mi dezleagă
Şi cu forţă să-mi răzbată
Sufletul cuprins de piatră.

Răsplătită-ţi va fi fapta,
De mă duci pe al tău dor,
Presărat de-al trandafirilor petale,
Drmul îţi va fi pe viitor.

Carpe Diem

Ai ochi senini, mărgăritare-n gene,
Surâsul tău, al toamnei vânt de dor,
Suave aurii, steluţe înflorite strălucesc în rouă,
Valuri parfumate, unde dulci mistere mor.

Fericite gânduri, vise alinate,
Fără priviri rătăcitoare suspinând de-o sărutare,
Lipit la pieptul tău, dogoritoare raze mă-nconjoară,
Cu vraja ta desmierdătoare.

Şi m-aş juca prin părul tău,
Ca printr-un lan de lăcrimioare,
Undă lină delicată, o atingere catifelată,
Mă-nfioară pe la mâini.

O clipă de iubire să-ţi răpesc,
O clipă doar, ca emoţia unui gând,
Căci uită-te în jurul tău şi vei găsi,
Ochi ce nu te vor ucide niciodată.

Flăcări

Nisip uscat, jar de îl atingi,
Firicele, piei de şarpe între degete,
Pustiu e cerul, uscat e aerul,
Usca precum gâtul ce tânjeşte,
Un strop de rouă, de-o găsi.

Crâncen soare, flăcării vii făpturi,
Încununat succes al zilei luceafăr,
O mână aş vrea sa-ntind, spre-apusuri să se salte,
Cornul Lunii.

Dor tulbure

În fiecare zi,
Mi-e dor de tine,
De la-nceput de răsărit - te vreau
Şi până-n nopţi de paradis cu lună prea grăbită.

Te doresc, căci mi-e dor de parfumul ce-l simţeam,
Nu pot rosti, cum numai inima-mi o poate spune,
Mi-e atât de dor de tine,
Aşa cum numai iubirea e-n stare s-o-nţeleagă.

Mă-ntreb de ce te las în urma mea,
Sătul doar să visez în nesfârşite nopţi de vară,
Ascunzându-mi ruşinos, gânduri suferinde,
Pe sub covoare arămii - gânduri ce-n fiecare zi,
S-aştern ca ale toamnei, zile prea târzii.

Scormonesc prin lăuntricu-mi pierdut,
Învolburate gânduri tumultoase,
Spre cascadele-mi liniştite să păşesc,
Nădăjduind la marile-mi speranţe.

Rondelul primăverii nedorite

Primăvară, pe nebănuite căi sosite-ai,
Cu alai de lacrimi, transformate-n ploi,
Te strecori, furiş, călcând pe ghiocei,
În trilogii, cântări de zburătoare.

Cu fiecare pas mă-njunghii-n suflet,
Nu te doream, să mă atingi deja,
Primăvară, pe nebănuite căi sosite-ai,
Cu alai de lacrimi, tranformate-n ploi.

Pământul, doar ferice-n gândul lui,
Doar el, nesăbuitul, te absoarbe,
Hrană rădăcinilor, bătrâne ancoraje,
Bucurii-n câmpii se umplu,
Primăvară, pe nebănuite căi sosite-ai.

Rondelul unui vis cu iubita

Îmi eşti întruchiparea unui vis,
Ales din nopţile de iarnă,
Când fulgi de nea - îngeri coboară,
De s-aştern pe-al suflet dor.

Ridică-mă la tine, la pieptul tău îmbrăţişare,
Prunc din nou, boboc la trandafir să fiu,
Îmi eşti întruchiparea unui vis,
Ales din nopţile de iarnă.

Eşti al meu înger, pictat sub cer de stele,
A mea iubită, strop de odisee,
Zâna blândă, dulce şi uşoară,
A mea comoară şi cu mirifică candoare,
Îmi eşti întruchiparea unui vis.

Rondelul unei furtuni

Luciri de abanos, în amurg nebun,
Cu pomii aplecaţi în rugăciune,
Coroane de smarald şi perle-n valuri înspumate,
Iar eu aştept cu speranţe ne-ştirbite.

Natura-mi soarbe paharul răbdării,
Delungă-se ziua, mă calcă pe suflet,
Luciri de abanos, în amurg nebun,
Cu pomii aplecaţi în rugăciune.

M-ascund pe unde pot,
Se scap torente peste mine,
Vârtejuri fără de-nţeles,
Nebunie-n lanţ de ape ce prevăd,
Luciri de abanos, în amurg nebun.

Îmbrăţisare

Se lasă noaptea,
În cânt de greeri şi miros de iarbă grasă,
Suntem doar noi doi,
Acoperiţi de bolta misterioasă.

Te sprijină pe-al meu umăr,
Să-ţi simt atingerea catifelată,
Răsuflarea să-ţi aud, iubit-o,
Ca pe cea mai dulce soaptă.

Licurici lucesc în juru-ţi,
Strălucesc ca vechii aştrii,
Draga mea, mândră crăiasă,
Clipa s-o oprim pe veci.

Rondelul Toamnei Pierdute

Vântul bând, îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste,
Cu alaiul tău de frunze,
Te apropii de sfârşit.

Ştiu, iarnă, c-ai să vi curând,
Aud pomii, suspinând,
Vântul blând îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste.

Îmi dăruieşti fericirea ninsorilor târzii,
O mână ce-mi întinzi, o rugăciune,
E visul alb şi cald de împlinit,
Iubirea-i ce ţi-o port la infinit,
Vântul blând îmi dă de veste.