Trenul vieţii

Mă urc în trenul vieţii,
În vagonul sorţii
Şi caut, compartimentul fericirii,
Sau al iubirii.

Mă plimb prin trenul vieţii,
Arunc o privire spre locurile împlinirii...
Sunt ocupate şi trebuie să mai caut,
O sansă liberă.

Găsesc un compartiment gol,
Cel al singurităţii,
Dar nimeni nu se aseaza aici,
Toţi se feresc de el.

Îmi conduc paşii pe holul vieţii
Am emoţii, când găsesc compartimentul fericirii,
Cu teamă păşesc înăuntru
Şi-ntreb de e liber locul, fericirii, lângă al iubirii.

Privesc la numărul de loc şi îmi indică vârsta mea,
Sunt linistit acum căci am găsit, chiar şi acum.
În viaţa mea, în soarta mea, locul fericirii şi-al iubirii,
M-ai nainte ca să-ajungă trenul vieţii-n gara unde va oprii, definitiv,
Topindu-se-mi apoi în amintire şi uitare, viaţa...

Cărare către vis

În fiecare noapte-mi fac,
Cărare către vis
Şi pornesc, în orb, la drum,
Doar te ştiu că mă aştepţi.

În vis e veşnic cald, ori ninge-ncetişor,
E lumea în care anotimpul îl poţi controla,
După dorinţa dragostei, aprinse,
În învălmăseala iubirii nebuneşti.

Nesfârşite ploi se abat asupra mea,
Fără să mă ude,
Şi nici nu plâng în lumea fermecată,
Unde mâna îţi voi da, în strânsoarea ta.

Cărare către vis îmi fac,
În fiecare noapte, plec la drum spre tine,
Deschide-ţi poarta sufletului să mă vezi venind
Şi-mi ieşi în cale, cu-un buchet de zâmbete în obrajii de bujor.

E cel mai lung drum ce-l fac,
E cea mai lungă cărare pentru paşii mei,
De fiecare dată ajung la tine, iar apoi,
În fiecare noapte, îmi fac iar, cărare către vis.

Nesfârşitele torente

Nesfârşitele torente, se revarsă peste mine,
Cu aripi de foc - al iubirii foc,
Valuri, valuri se revarsă
Şi tremur de emoţie.

Nesfârşitele torente ale asfinţitului de ceară,
Ce se topeşte în inima mea,
Sub caldura dragostei tale,
În îmbrăţişarea ta.

Nu există diguri, pentru torentele tale,
Şi de-ar exista, le-aş desfiinţa,
Lasându-mă-necat cu bunăştiinţă,
Sub năvala sufletului dor.

Cad din munte, ori din soare,
Torentele iubirii, cotropitoare,
În fruntea lor herghelii de cai înaripaţi,
Cu aripi de rouă se reped înebuniţi, indrăgostiţi.

Mă prind şi mă ridică,
Acolo sus, în depărtări mă duc,
Unde voi avea mereu un loc, al meu,
Udat, sub nesfârşitele torente-ale iubirii tale.

În intimitatea timpului prezent

În intimitatea timpului prezent,
Mă simt acoperit cu lauri,
Sunt un Caesar şi imi urcă-n suflet,
Faima gloriei iubiri.

La orice bătălie plec învingator
Şi vreau să te trag după mine,
Ca să vezi ce-nseamnă a lupta
Şi a învinge, ori a muri străpuns de lancea grea.

Mă simt rătăcitor în imensitatea timpului,
Dar nu sunt singur,
Am armada sufletului, în toata puterea ei,
De neînfrânt acum.

Noaptea-mi va fi complice la plan,
Şi luna va intra-ntr-un nor de-i cer,
Platoşă-mi va face roua dimineţii,
Sub o neîncetată ploaie de săruturi.

O clipă stai, opreşte-te, ascultă,
Cum îţi soptesc să-nvingi în viaţă,
Luptând pentru credinţa ta,
Nu singur, ci înlănţuit de mâna ei.

Mă simt stăpân în intimitatea timpului prezent,
Iar vântul mi se joacă-n plete,
Mă simt stăpân peste imensitatea frunzelor din drum,
Păşind alături, şoptind în gând, sărutul nemuriri.

Întâlnire cu tine

Îmi dau întâlnire cu tine,
În spatele lunii pline,
Să discutam, de vom putea,
Cu buzele ocupate de-un prelung sărut.

Îmi dau întâlnire cu tine,
Sub pavăza razelor de soare,
Cine-o vrea ca să ne vadă,
S-audă doar cum inima ne bate.

Îmi dau întâlnire cu tine,
Sub coama nopţii,
Acolo unde vântul abia se strecoară,
Iar apa se-nfiripă-n picături.

Îmi dau întâlnire cu tine,
În viaţă şi-n speranţă,
În lupta de-a-nfrunta netemeinicia lumii,
În credinţa puterii de-a iubii.

Profeţii întunecate

Dincolo de univers, e ţelul meu,
De acolo îmi vine ecoul îmbrăţisării,
Legea o aplic cu străsnicie,
Printre astrii înserării.

De unde se iveşte cometa,
Dintre negurile timpului etern,
Îi aud chemarea...sunt strigat,
De sirena mării moarte.

M-am temut să mai aştept ceasul sorţii,
Îl voi înfrunta, privindu-l în ochi,
Făra a lăsa clipa grea, să creadă c-a învins în mine,
Profeţiile întunecate.

Nepăsător...

Nepăsător, continui să iubesc,
Şi nu îmi pasă de acei mişei,
Ce nu-nţeleg această ascunsă-n suflet,
Preaminunata speranţă de-a trăi.

Nepăsător, voi saruta,
Fără să-mi cadă ochi în pământ, rusinat,
Fără să caut explicaţia absurdă,
Unei iubiri, ce imi există-n trup.

Nepăsător, voi îmbrăţişa,
Trupul dragostei şi visul,
Şi nu voi face pasul înapoi,
Când cred în taina fericirii.

Nepăsător, voi apăra,
De vorbele prea reci, păgâne,
Speranţa tuturor ce cred într-o minune,
A dragostei, din vis întruchipare.

Nepăsător vă spun, că nu dau înapoi,
Din calea-n care cred, şi merg,
Ştiind că voi găsi pe drumu-n care alerg,
O lacrimă, un vis, o sărutare şi-o iubire.
În care cred, nepăsător, etern şi drept.

Să fiu primul

Lasă-mă să fiu eu primul,
Care să spargă armura sorţii,
Şi a neputinţei dureri închise,
În celula condamnatului la viaţă.

Zăbrele-mi sunt zilele,
Privesc printre ele spre libertate,
Scrijelesc nervos pereţii timpului,
Izbind cu pumnii în uşa-ncuiată.

Vreau din nou să-apar în faţa juriului suprem,
Să-mi cer dreptatea din sentinţă,
Să schimb greşita-mi soartă aruncată
În viata-mi fără de speranţă.

Lasă-mă să fie eu primul,
Care să reusească a schimba sistemul,
S-arunc o umbra de verdeaţă,
Celor din urmă, ce vor o şansă de la viaţă.

Lumea noastră

Autor: danco şi Livia.B

Iubite m-aş pierde în bratele tale,
O lume în tine aş vedea,
O lume doar pentru mine,
Aş fi, doar cu inima ta.

Iubito, mi te-am dăruit pe mine,
Te înconjor cu dragostea-mi,
În braţe-am să te strâng uşor,
Cu drag şi dor de-amor.

Raspuns vei avea iubite,
Iubirea născută în zori,
Primeste-mă într-o lume de vise,
Daruieşte-mi iubire şi flori.

Te voi primi cum vrea pământul,
Ale toamnei ploi târzii
Şi te doresc cum vor copii,
Ale iernii fulgi zglobii.

Taină albastră

Autor: danco

Întins in noapte, mă ascund sub stele,
Învaluit de umbra nopţii
Şi-mi las faţa luminată,
De lumina lunii, fără viaţă.

Dau drumul viselor să zburde,
Jucându-se şi alergând prin timpuri,
Mă văd copilul desenând prin parcuri,
Ceea ce sunt acum...amurguri.

Întodeauna m-au vegheat cireşii,
La ei sub ramuri le-aş culege rodul,
Dar au plecat, aşa departe...
În pacea somnului din ceruri.

O creangă se apleacă asupra mea,
Şi-mi lasa roua frunzei arămii,
Pe fata-mi, lacrimă de sticlă,
În palma pot s-o ţin, preţ de o clipă.

În ochii mei răsare-o stea,
Ce are forma inimii ce-mi rabdă,
A timpului speranţă, asteptată,
Căruia îi spun:
-Te rog...să-mi fi drept soartă.

Am să-ţi fac inel din flori alese,
Ori din săruturile mele,
Chiar de-ar trebui sa ma transform,
Într-un sirag de perle,
Precum surâsul, tainelor albastre.

Eternitate,linişte,iubire

Autor: danco

Eternitate,liniste,iubire
Imi esti,craiasa,
Incolaciti in paienjanis de fericire,
Viata ne e soarta norocoasa.

Priveste...coroane de sanziene-ti pun in par,
Si la pieptul meu te strang, usor,
Eternitate-liniste-iubire,
Imie esti, craiasa.

Visez l-acele clipe,
Cand timpul spune: "Am sosit"
Si voi putea simtii
Eternitate-liniste-iubire

Nufărul şi Vulcăniţa

Autor: danco

Poftiţi,poftiţi vă veseliţi,
Nufărul şi Vulcăniţa,
Vă invită chiar acum
Să veniţi la nunta lor.

Veniţi cu mic cu mare,
Astăzi este sărbătoare,
Invitată de onoare,
E iubirea si onoarea.

Hai, veniţi acum cu toţii,
La unirea lor cea mare,
Sânziene, flori de soare,
Să le-aduceţi toţi în dar.

Invitaţi mai sunt si munţii,
Văile cu ape limpezi,
Câmpurile-nmiresmate,
Şi cireşii ce-s în floare.

Vor cânta privighetori,
Şi un cor de ciocârlii,
Haideţi să vă veseliţi,
V-aşteptăm doar să veniţi.

Nufărul şi Vulcăniţa,
Vor purta cununi de stele,
Iar pe deget îşi vor pune,
Două verighete - perle.

Nunta lor e nunta vieţii,
Naş e cerul şi pământul
Şi cadou de luna mierii,
Au primit chiar luna serii.

Nuntă trainică.

Mă-ncearcă pitorescul sublim al fericirii,
Cu esenţa tare a iubirii,
Respir, lăsând mirajul parfumat,
Să îmi pătrundă-n porii nemuririi.

Mă încălzesc la un soare ce e doar al meu,
Ce-mi dă energia sorţii,
Dar, vai, îmi lasă dorul cel nepăsător,
La strigătul amăgitor al depărtării.

Dar stai...ascultă...auzi ?!
Ceremonia noastră-nceput,
Se-aude un cântec cunoscut,
Ce-i pentru noi.

E un cor, de mii de flori,
Petale tremurânde de emoţii,
Bujori ce s-au mutat în obrăjori,
Pistrui ca roua diminetii.

Începe acum o nouă zi,
În tainica livadă de cireşi,
Unde vom fom fi doar noi doi, aleşi,
Să-mbătrânim încet, uniţi,
Culeşi de mâna frumuseţii.

Luna cerului meu

Uneori, visez, că luna mă ridică la ea,
Iar când ajung acolo,
Eşti chiar tu, iubirea mea,
Ce m-ai salvat.

Îţi mângâi obrazul cald, bătut de soare
Şi nu vorbesc, să-ţi pot auzi răsuflarea,
Care, îmi lipseşte acolo jos,
Pe pământ.

Sărută-mă...sau mai bine,
Te sărut eu,
Aşa cum ştiu să-mi întipăresc eternitatea,
În visul ce-l aştept, mereu.

De ce nu vi cu mine ?
Acolo jos, pe pământ,
Să ne plimbăm, ţinându-ne de mână,
Şti tu... cu ne ţineam în gând, flămânzi de noi.

E toamnă acum, acolo jos,
Şi frunzele-s purtate-n drum, de vânt,
Şi valurile sunt mai înspumate, şi mai sărate,
Chiar de cât lacrimile mele.

Nu-ţi mai dau drumul mâinii,
Nu am să te rog să vi,
Te voi trage după mine, doar,
De cornul Lunii, ca pe-o jucărie de copil.

Acuşi se-arată-n zare cerul zăpezilor,
Şi murmurul colindelor, prind a-se-auzii,
Brazii-şi aşteaptă podoabele promise,
Doar tu să vi.

Acum, e cald şi bine, nu e frig, ca şi la tine,
Şi chiar de-ar fi în noaptea lungă,
Te voi ascunde, lângă mine, lângă suflet,
Să stai, să îţi ofer, căldură.

Îţi e urât aici, pierdută-n veşnica răceală,
Te arăţi doar noaptea, să îmi arăţi că eşti,
Să mă înţepi în mană şi în frunte,
Când să te prind, sau te zăresc, eu îmi doresc.

Sunt egoist şi las pământul fără lună,
Căci doar eu vin până-aici la tine,
Să te rog să fi cu mine,
Sau să fugim, departe, spre niciunde.

Acuşi se face zi,
Hai, mişcă-te, tu umbră,
Înhaţă-mi mbraţul care mi-l întind,
Şi-agaţăte, încolăcindu-te-mi de viaţă.

Eşti liberă să zbori, stăpână eşti peste-nfinitul cer,
Şi tot nu pleci în depărtări,
Căci nu primeşti şi nu auzi un alt suspin,
Decât al meu şi-al meu destin.

De vrei, am să rămân aici şi eu,
Să mă transform în astru,
Si să mă învârt în jurul tău,
Privindu-te ca pe-o statuie de-alabastru.

Hai, lună, lasă jocul pentru muritori,
Noi suntem peste această taină,
Hai să plecăm spre orizonturi noi,
Spre lumi create care ţes, dragostea noastră.

Fără să ştim, sau să vedem,
Ne doar ghidăm, după a inimii bătăi,
Plutim, trăim, murim, visăm...zburăm,
Lăsând în urmă urme şi văpăi.

Speranţă şi luptă

Privesc la drumul meu,
Ce urcă către piscuri învăluite-n ceaţă,
Şi nu ştiu, la ce să mă aştept,
La următorul pas.

Mă-nvălui în speranţa-mi nevăzută,
Să-mi ţină cald un gând,
Străbat prin ceaţa neclintită,
Ca printr-un vis profund.

Teama, e ca apa ploilor de toamnă,
Rece, mi se scurge pe spinare, şi la tâmple,
O tot sterg din calea ochilor, adânci,
Cum e prăpastia munţilor.

Fac pas cu pas,
Mă leg de orice fantomatică făptură,
Să nu cad, spre liniştea eternă,
Ce îmi oferă doar odihnă şi căldură.

Lupt...
Mă-nşel pe mine că e bine,
Drumul greu se va sfârşi odată,
Sus în vârf,
Sau jos în groapă.

Aseară, târziu

Aseară, târziu,
Cănd liniştea-a apus,
Şi noaptea mi-a batut în geam,
Am primit un vis, în dar.

M-am lăsat, alunecând vrăjit,
În mreaja somnului tărâm,
Călăuzit de-un înger,cu plete-nvânt
Ce mă-ndemna prin cânt.

Priveşte fulgii, al iernii joc
Şi ai să vezi că-s stele îngheţate de cristal,
Ce la trimit în dar,
Inimi ce-i prinsă in cuşcă de cleştar.

Un sentiment, am să-ţi ofer,
Patruns în taina somnului târziu,
Să-l prinzi în palmă, să-l ascunzi,
În suflet, ori în gând ...

Imaginea lui, să-ţi fie drum,
Atât de lung..cât un sărut,
Ce-i regăsit prin ploaia când desculţ,
Alergai spre inima-ţi dorită.

Aseară, târziu,
Am primit o sărutare,
Când ochii i-am închis zâmbind,
... o clipă te-am văzut râzând.

Mi-e tare drag de vis şi n-aş vrea,
Ca zorile, să-mi fure clipa...îmbrâţişarea ta,
Să mă trezesc cu lacrimi neştiute,
În palmă...pe obraz...

Aseară, târziu,
Am aşteptat ceva,
În întuneric şi în noapte,
Un glas, o adiere...o şoaptă...

Sunetul liniştii

Tac şi-ascult cum plouă.
Picuri mi se scurg pe faţă,
In siraguri, râuri mici de gheaţă,
Îmi alunecă prin palmă.

Tac şi-ascult cum plouă,
Prin frunzişuri, cum se joaca stropii,
Legănaţi pe frunze crude, tremurânde,
Ce le sperie vântul.

Li se aude glasul...stopilor de apă,
Glasuri de copii
Şi frânturi de soapte de amor,
Între-un nor şi luna-ascunsă.

Flirtează noaptea cu pământul,
Se-mbrăţişează, incet, temeinic,
Şi fără să ma i-a în seamă,
Mă cuprind în vraja lor.

Tac şi-ascult cu a-ncetat să plouă.
Ce linişte-i acum...
Nu se mai aud nici norii,
Nici stropii-n palma nu-mi mai fug.

Tac şi ascult cum a-ncetat să plângă,
Cerul care m-a păzit,
Şi-ascult, încătusându-mi respiraţia,
Al tăcerii sunet, fremătînd.

Vine toamna, în fiecare zi

Covor de bucurie să-ngropaţi,
Cădeţi frunze arămii,
Zorii în lumină să-i scăldaţi.

Cădeţi frunze ruginii,
În poieni multicolore,
Cădeţi frunze arămii,
Cu miresme parfumate.

Cădeţi de-mi goliţi copacii,
Din păduri închipuite,
Cădeţi aşa cum au să cadă,
Fulgii albi, de nea din iarnă.

Cădeţi, căci vântul vă obligă !
Rece, ca o lună îngheţată...
Cădeţi frunze tremurânde,
Liniştite...legănate...

Cădeţi, cum au să cadă anii,
Din copacul ce mi-e viaţa,
Mă-nfior, linţoliu-i vântul,
Mă acoperă cu soarta.

Trec anii, cum trec norii,
Ne uitam la ei, pierduţi, pe gânduri,
Fără sa-nţelegem clipa,
Care de s-a scurs, e timpul.

Noaptea

Se stinge-n aer,
Parfumul ultimului tei,
Dus de vântul toamnei, prematur,
Spre colţul lunii părăsite.

Ne-ntâmpină în noapte,
Mirosul fânului îmbietor,
Purtat de cerul-nvolburat, stăpânitor,
Pe creasta somnului, istovitor.

Şi cerne peste noi cu perle,
Mici, strălucitoare, reci covoare,
Ce ne-nvăluie şi ne-nfăsoară părintesc,
Cu mantia căldurii iubitoare.

Tinereţe

Îmi plimb ochii prin parcul tinereţii mele
Şi văd cum a-nflorit acelaşi pom
Şi-au înflorit aceleaşi flori
Şi-i verde aceiaşi iarbă...
Doar eu nu sunt acelaşi.


Mă văd jucându-mă-n acelaşi loc,
Cu aceiaşi prieteni ce am râs odată,
Mă vad căzând şi-genunchind,
Şi ridicându-mă deodată.

Şi cerul e la fel de-albastru,
Şi soarele, se-ascunde după-acelaşi nor,
Doar eu nu sânt din nou de-o schioapă,
Să-mi pară rau ? Să-mi fie dor ?

Mă văd muşcând din colţ de pâine,
Şi-nlaturând sudoarea-mi de pe frunte,
Ne-nţelegând ce e durerea,
Nici timpul ce se scurge.

Privesc în jurul meu şi nu-i mai văd,
Pe cei ce m-au crescut, în cântec
Si-ncep să simt si să-nţeleg,
Căci timpul cât am fost nemuritor,
S-a dus ca apa ce se scurge.

Broasca ţestoasă

Mă întorc în carapacea mea,
Pas cu pas...
Fac unul înainte şi trei înapoi,
M-ascund de mine-n întuneric.

Pierd noţiunea cerului-nstelat,
La mine ceru'-i fară lună,
Ascuns, adanc, blindat,
În carapacea mea respir marcat.

Imi fac curaj şi ies,
Să curgă razele de soare,
Peste mine, ca o cascadă de lumină,
Orbitoare..ameţitoare.

Şi fac un pas,
Şi simt pământul trepidând de viaţă,
Din care şi eu să iau un strop,
Să mă accepte să fac parte.

Dar mă retrag neputincios,
Cu teamă ca-s hidos
Şi mă-ngrozesc, chiar de le spun,
Ca-s totuşi armonios şi bun.

Dar fac un pas şi mă opresc,
Mă cheamă întunericul meu fals,
Aş vrea să ma repeadă colti hulpavi,
Să imi sfârsescă această viaţă.

Fără nume

Încătuşate-n amintiri iubiri,
Se zvârcolesc prin minţi - vârtejuri,
Tăceri, dureri, priviri,
Din amorţeala somnului trezite.

Amor uitat, înlăturat, răzbate,
De parcă dus de vânt - ce adiere
Şi dragostea ce nu va piere
Şi nici a ochilor luciri, la mângâiere.

Luat pe sus de valuri de lumină
Şi leganat pe npri pufosi, sub stele,
De acolo mîna-mi o întind, să te ating,
Iubita-mi dragă, cu privirea.

Paradis etern

Pasesc, intr-o lume de culori
Si privesc spre nori,
Unde-mi straluceste-o stea
Cu speranta mea.

Intind sfios mana s-o ating
Si puful norilor il simt,
Strecurandu-se usor, printre degete,
Precum sarutul tau.

Lasa-ma sa te ating,
Vis din nori,
Te rog sa nu mai pleci,
Te rog sa nu ma-neci,
...in reci fiori.

Ma-nfioara racoarea noptilor de vara,
Si chipul tau ascuns, de joaca-n flori,
Ce ard ca focul - licurici,
Luminandu-mi locul.

Cum as putea sa mor acum,
Printre-atatea rasarituri,
Cand stiu ca unul imi esti chiar tu,
Din mare, lumea sa mi-o luminezi.

As vrea sa ma transform macar in raze,
Pentru tine,
Sa-ti aduc incet sarutul,
Cel pe tainica adiere,
Ascuns printr-un cer senin
Din adancul paradisului etern.

Mă întorc la tine, primăvară

Cu braţele pline de vise,
Mă întorc la tine, primavară,
Uite, primeşte şi te bucură de ele,
Sunt visele ce le-om împlinii.

Ascultă-mi inima,
O auzi ?
Cum bate...sau plânge de dorul tău ?
Primăvară cu parfum de flori.

Las o soaptă, seara-n geam,
Să-ţi spună dimineaţa,
Gândul meu...
Şi atinge-mă acum c-o mângâiere,
De noapte bună, ori somn usor.

Abia aştept să-ţi vad zâmbetul,
Ascuns sub răsăritul de foc,
Iar din fructele tale,
Îmi voi alege hrană la suflet.

Mă-ntorc la tine, primăvară,
Cu liniştea muntelui,
Mă-aplec să-ti sadesc sămânţa,
În pământul vesniciei vieţi.

Mă rotesc şi-ncerc să te cuprind,
Cu braţele-mi neputincioase,
Dar nu te voi lăsa să-mi pleci,
Primavara mea...frumoasă.

Prea târziu

Ce lac de nuferi , amintirea
Ganduri libere sa zboare
Prin trecuturi si uitare...

Imi patrunzi in vise
Cu rădacini încolacite printre gânduri
Parfumul tău mi s-a-npregnat în suflet
Ca apa suptă de-un pământ uscat

Cu ochii mintii văd mai clar
Cum timpul printre degete s-a scurs
Ca Marea, cea cu vesnicul reflux
Iar noi, ca pestii, să ne zbatem am ramas
...uitaţi...

Pana cand Dincolo voi fi chemat
Vei fi a mea
Si-ţi voi vorbii, si-ţi voi şoptii,
Iar tu îmi vei zâmbii, prin vis
Cum faceai atunci
Când eram nemuritori.

Imposibila noapte

Nebună noapte,
Ce-mi aduci speranţa visului,
Şi liniştea ochilor grei
Şi pace-n suflet.

Aşa îmi este dat,
Să te iubesc,
Pentru liniştea ta,
Pentru speranţa ta.

Mă-veseleşti şi mă-ncălzesti,
Chiar cu ploi leneşe, cu stopi mărunţi,
Ce parcă îmi veghează somnul,
Ce nu vine.

Sunt al tău şi esti a mea,
Singuratatea se va-nchide-n noi,
Tăcand, îmi vei răspunde
La-ntrebări.

Îmi esti dincolo de ochii mei,
În valuri de ceaţă matinală,
Ce te-anunţă parcă,
Să pleci...

Dar te primesc în odaia mea,
Hai, mai zăboveste-un pic
Fără ceai, fără cafea,
La o poveste in tăcere.

Alături de tine ma culcă,
Mai stai puţin, să mai văd odată,
Visele...speranţele,
Pe care le-am văzut amândoi.

Sunt liniştea mării

Sunt linistea marii,
Fara valuri, fara vant,
Sunt pescarusul noptii,
In asteptarea sortii.

Mi-a rasarit luceafarul,
Ma-ndrept spre el, spre sud,
Sa-l ating c-o floare,
Sa -i fur o sarutare.

Sunt linistea marii,
Nici moartea nu ma inspaimanta
Cand visul ma asteapta,
Sub pavaza serii.

Nu mai exista nor,
Doar dor..ce ma ajuta,
Si ma-ndruma, ca luna plina,
Reflectand din oglinda apei

Sunt linistea marii,
Pentru mine tace,
Sa nu ma-ncurce
In umbrele noptii.

Timpul nostru curge,
Spre noi, pentru noi,
Clipa dupa clipa,
Pentru a noastra vesnicie.

Şirag de vise

Şi l-au văzut atunci zburând,
L-au văzut cutreierând,
Pe-o undă de mărgele,
Pe-un sirag de perle.

Coborau la coroniţe
Ale florilor mlădiţe
Şi parfumu-l împrăstia,
Printre raze, către soare.

Prinse viaţă tot vazduhul
Şi natura, tot cuprinsul,
Foşnete şi voie bună,
În poiană iar răsună.

Taina nopţii

Sub mantia-i neagră, pământu-i adormit,
Profund, tăcut...ca mort,
Sub mantia iernii, pământu-a-ncărunţit,
Profund, mărunt...la tample.

Molcom pârâul ce curge pribeag,
Pădurea-i doar soaptă si freamăt de fag,
Cararea e tristă şi plânge-n zadar,
Căci n-o calcă nimeni, pe muguri si jar.

Noaptea-şi aprinde copii pustii,
Să spulbere vraja lunii pierdute,
Iar lămpii nu-i pasă de fluturi târzii,
Ce nopţii îi spun dimineaţă.

Ore...într-o clipă

Trăiesc...respir...visez,
Clipa, stropii calzi,
Parfumul, stralucirea,
Ce-nlănţuit mă mistuie acum.

Mă urmareşte lumina,
Furişată prin perdeaua-ntunecoasă
Şi căldura adâncă-a-mbrăţisării,
Înlanţuite...

Îmi răsuna şi acum,
Ecoul magic, al râsului joc,
Şi palma moale-iscoditoare,
Pe tărâmul trupului miraj.

Să spun prin a tăcerii vorbă
Orice ,doar nu aş pleca,
Întinde-mi mâna şi-ai să simţi
Ancora inimii pierdută-n volbura iubirii.

Şi-ncerc să văd
Ochii ce mă urmăreau...înlăcrimaţi,
În clipa paşilor pierduţi,
Prin liniştea gării.

Noapte de toamnă

Padurea e plina de umbre...stafii,
Cu fluturii, ai noptii cenusa,
S-astern in valuri de ceata,
In sinistre coroane golase.

Pamantul e rece
Si iarba e rece,
Haiducii s-ascund tremurand in barloguri,
Cu ochii cascati de-o groaza nebuna.

Si suiera a teama,
Prin scorburi uscate,
Vantul nebunul, ce singur ii place,
Cand toamna tarzie, noaptea-si trimite,
Sa bata...

Te iubesc

Poftim...,
Strange buchetul meu de flori in palmele tale, albe, moi,
Sa-l uzi cu bobitele de roua,
Ce le zaresc in ochii tai.

Am sa opresc vantul...adierea,
Parfumul lui e pentru tine, doar,
Si toata dragostea din lume,
In floarea lui iti daruiesc.

Inchide-ti ochii-acum,
N-am sa-ti mai soptesc nimic,
Vom adormii acum, stiind cat...
Te iubesc.

Mă întorc mereu

Ma-ntorc mereu,
Si tot privesc,
La ce-am lasat sa creasca
Si sa-n floreasca in urma mea.


Incerc sa nu uit vantul diminetilor de Mai
Si ploaia rece a toamne-i ruginii,
Ori frunzele cazute la pamant,
Covor tesut din moarte, de natura.


Ma-ntorc mereu
Sa vad daca exista,
Voci care s-anunte,
Ca am trecut pe-aici.


Aud un clinchet cristalin,
Pare a fi un zambet de copil, in seara de Craciun,
Si mana imi intind sa simt ninsoarea,
Ori visu-i care doar m-a pacalit.


Ma-ntorc mereu,
Sa tot privesc in urma,
Dar nu sunt singur...
E langa mine,mana-n mana,
Privind cu mine si zambind,
Cum ne iubim.

M-am născut din nou

M-am nascut din nou,
Sau, poate doar acuma m-am nascut
Din vis, iubire si dorinta,
Imbinat din cer de viata.

Abia acum vad florile,
Abia acum le inteleg parfumul,
Si culorile - ce nu le vad,
Tradat...

Ma simt impletit din fir de mare,
Si dus de vant spre sud,
Spre poiana de sanziene,
Unde voi prinde pamant.

Nu am sa mai cer nimic,
Naturii,
Mi-a daruit deja, intoarcerea la inceput,
Alaturi de o raza de lumina.

Voi fi acolo

Am sa ma transform intr-o raza,
De soare...
Si-am sa te mangai pe ochi,
Cu un sarut.

Am sa ma transform intr-un bob,
De roua...
Si am sa-ti fiu ploaia,
Ce-ti va mangaia obrajii.

Si am sa ma transform din vis,
In realitate...
Voi aparea precum mugurii - primavara
Buchet roz din flori de cires, am sa-ti ofer.

Si-am sa ma transform din poezie,
In dragoste...
Si-mi curg prin versuri
Adevarul ce-l graiesc.

Greşeli înaripate

Mă toacă valul întoarcerii,
Cuprins de dorul rememorării
Un soi de "lipii" sunt o soartă,
Inspirată din memorii.

Varsă cerul lacrimi de sânge
Peste plasa obositului pescar,
Pământul se stinge în gheţuri,
Infinitul pare legendar.

Turmele zac în ceaţă,
Lumina nu mai sparge crezul,
Mă-ndoiesc de fericirea lumii
Celor ce se cred doar Cezari.

Răsare întunericul din moarte,
Nici ciripitul nu se mai aude,
Zac păsări moarte
Numite greşeli înaripate.

Aş vrea să fiu

As vrea sa fiu,
Pomul, ale carui flori vrei vrea sa-mi fii,
Parfumate, colorate, muza a fluturilor,
Tablou viu de frumusete.

As vrea sa fiu
Cerul, in care tu sa-mi fi,
Luna si stele,
Corola ocrotitore a norilor racoare.

As vrea sa fiu,
Tarmul, al carui ocean vei vrea sa-mi fii,
Plin de perle, de smarald culoare,
Cu valurile-ti calde sa ma-mbratisezi.

As vrea sa fiu,
Poiana, in care tu sanziene sa imi fii,
Unduitoare sub a vantului calda-adiere,
Ce-ti transforma roua-n zambet.

Si-as vrea sa fiu,
Nemuritor, pentru tine,
Florile mele,
Norul meu,
Stelele mele,
Oceanul meu,
Sanzienele mele.


As vrea sa fiu,
Pomul, ale carui flori vrei vrea sa-mi fii,
Parfumate, colorate, muza a fluturilor,
Tablou viu de frumusete.

As vrea sa fiu
Cerul, in care tu sa-mi fi,
Luna si stele,
Corola ocrotitore a norilor racoare.

As vrea sa fiu,
Tarmul, al carui ocean vei vrea sa-mi fii,
Plin de perle, de smarald culoare,
Cu valurile-ti calde sa ma-mbratisezi.

As vrea sa fiu,
Poiana, in care tu sanziene sa imi fii,
Unduitoare sub a vantului calda-adiere,
Ce-ti transforma roua-n zambet.

Si-as vrea sa fiu,
Nemuritor, pentru tine,
Florile mele,
Norul meu,
Stelele mele,
Oceanul meu,
Sanzienele mele.

Un înger între îngeri

Un inger, printre ingeri,
Ne vegheaza acum...zambind,
De-acolo din imbratisarea fericirii
Si ne iubeste, ca nicicand.

Straluceste in fiecare iarna,
In ziua cand ne face-un semn,
Ca e mai bine acum, acolo
Si ne iubeste, ca nicicand.

Il simt si eu, e si al meu,
M-a inteles ce am in suflet,
Un colt de zambet imi trimite - ca o raza,
Si ne iubeste, ca nicicând.

Si te iubim si noi,
Pe tine,inger intre ingeri,
Si te simtim cum ne veghezi,
Si iti putem acuma spune,
Cat te iubim si ne lipsesti.

Te întâlnesc

Te intalnesc,
Si tremur ca o frunza,
In bataia vantului tomnatec,
Doar ca eu nu voi cadea la pamant
Ci in bratele tale, sa te sarut.

Imi vor fi obrajii jar,
Si am sa-ti spun ca-i de la frig,
Iar tu ma crezi...te faci,
Zambind, cu ochii de un cer senin.

Mainile nu ma asculta,
Nici inima, ce crede ca alerg...pe loc,
In fata mea, tu esti,
Rubin de taina a iubirii.

Sa imi aduci aminte sa respir,
Probabil c-am sa uit de mine,
Oh... floare de cires ce-mi esti,
Alba-roz si parfumata.

Lumina şi eternitatea mea

Astazi s-a nascut o stea,
In cant de ingeri,
Lumina urca catre ea,
Coloana mea-i de infinit.

Ai rasarit-Lumina mea
Si s-a patruns de farmec primavara,
Flori de cires in parul tau,
Esenta-a paradisului etern.

Si esti eternitatea mea,
Te infasor in purpura iubirii
Si te imbratisez cu brat de soare,
In caldura-amurgului soptit.

Si ma-nfior de dor
Si inima-mi ravneste de iubire,
Palpai ca o lumanare prinsa-n fir de cer,
Si lacrimi curg, sirag de fericire.

E ziua ta, Lumina mea,
Dulce si frumoasa,
Sa stralucesti precum o stea,
Preafrumoasa a mea craiasa,

La Multi Ani !
Iti spun acum si-n vesnicie,
Si-ti daruiesc o inima in dar,
S-o porti in nemurire,
Caci esti si te iubesc asa,
Lumina si Eternitatea mea.

Adierea mea

Zorile mi te-au adus, adiere,
Mâinile-mi întind să te cuprind.
Te rog, atinge-mi părul, faţa, trupul,
Mâgâierea să ţi-o simt.

Adiere ce te-vârţi în juru-mi,
Unduind un lan de sânziene,
Pe care le aud cum râd, se bucură şi ele,
De alintul tău.

Te îmbrăţişez ca pe un dar,
Primit de un copil pierdut,
Şi-n braţe-am să te ţin,
Cadou, nepreţuit, găsit.

Cu braţele deschise mă învârt,
Râd...sau plâng,
La primul dans ce-a invitat,
De tine, adierea mea, mă las purtat.

Ce sentiment ameţitor,
Ca roua pe-o petală-n zori de zi,
Se aşterne-n viaţa-mi,
Adierea mi-a adus surâs, şi vis.

Şi-ţi mulţumesc, de vraja ta,
Ce mi-a găsit un zâmbet larg - sărut,
De drag şi-adevărat,
Ce l-am crezut pierdut, uitat.

Rondelul unei flori

Vara aceasta, o floare a înflorit mai mult,
Rotindu-şi parfumul după fiecare trecător
Şi le zâmbeşte tuturor, sperând,
Să îi zâmbească cineva, recunoscător.

Şi am căzut în genunchi, ocrotindu-i petalele cu mâna,
Rugând-o să nu plece, cu ultimele zile-ntârziate...
Vara aceasta, o floare a înflorit mai mult,
Rotindu-şi parfumul după fiecare trecător.

M-am aplecat şi i-am şoptit,
Cât de mult înseamnă-acum, când florile dispar,
Strălucirea şi parfumul ei,
Nemuritor, cu speranţă-n viitor...
Vara aceasta, o floare a înflorit mai mult.

Cine spunea

Cine spunea,
Că pe un vulcan nu cresc flori ?
Îi spun, să privească sufletul adânc,
Să vadă, câmpurile de sânziene galbene,
Blonde, unuite-n bătaia vântului.

Şi cine spunea,
Că pe-un vulcan erupe doar cu forţă ?
Îi spun să privească, în suflet adânc
Să vadă bunătatea şi iubirea ce dă putere,
Lavei, care mai târziu e-ngrăşământul dragostei.

Cine spunea,
Că pe-un vulcan nu fug copii?
Îi spun să privească panta lui,
Să vadă copii, voioşi, zglobii,
Jucându-se în pacea ocrotirii lui.

Cine spunea,
Că un vulcan nu poate fi fericit ?
Îi spun, că poate fi,
Dar ca o fetiţă gingaşă şi ruşinoasă,
Mică, dulce şi frumoasă.

Un infinit al iernii

Mă simt un infinit al iernii,
Fulg de nea, printre miliarde,
De fulgi, clonaţi de apă şi de ger.

Sunt la mila vântului
Şi a copiilor, ce vor să mă amestece,
Laolaltă cu fraţii mei, într-un bulgăre,
Condamnat la joacă.

Mă simt singur,
Printre atâţia gemeni fraţi,
De aceiaşi osatură,
De aceiaşi cristalină formă.

Tăcem toţi, miliarde care nu spunem nimic,
Doar ne aşezăm pe pământul îngheţat,
Asta e menirea noastră,
Să aducem bucurie fără glas.

De am râde toţi, miliarde de fulgi,
Cum s-ar auzi, pe acest pământ,
Ce cor vibrant de bucurie,
S-ar aşterne pe pământ.

Da, sunt fulg,
Ce să-mi doresc mai mult,
Un infinit al iernii,
Venit, căzut, pierdut.

Te iubesc, printre sonete.

Priveşte, porumbiţă,
Simţi în jurul tău,
Adieri în zile fără vânt ?
Eu cred că-s îngeri,
Ce se joacă-n jurul nostru.

Priveşte, porumbiţă,
Vei vedea frunzele copacilor foşnind,
În clipa fără vânt,
Simţi, porumbiţă,
Îngerii ne ocrotesc.

Priveşte, porumbiţă,
Iarba în sclipiri de rouă,
Şi câmpul de sânziene
Şi cerul, pur, senin.

Priveşte, porumbiţă,
Un fluture multicolor,
De tine se apropie,
Ţi-a lăsat o şoaptă,
O auzi...? e vocea mea ce-ţi spune,
Te iubesc, printre sonete

Sunt un motan de soi

Sunt un motan de soi,
Împrumutat de prin gunoi,
Să fiu crescut prin perne moi,
Căci sunt drăguţ, şi torc vioi.

Miorlăi toată ziua-aiurea,
M-o băga pe mine-n seamă,
O pisicuţă mai voioasă,
Dincolo din geam, din casă.

Iată şi pisica, ce se plimbă-aşa, fudulă,
Oare ce-o gândi, duduia,
Că o crede cineva,
Că va prinde pasărea ?

Miau, miau, miau,
Ce glumeaţă pisicuţa,
Cum o şterge ea din casă,
Făr' s-o vadă nimenea.

De-aş putea vorbi cu dânsa,
Ce belea de aventură,
Ne-am plimba prin beci, prin şură,
Sub un cer cu lună plină.

Şi-am vorbi de pisoiaşi,
Şi am râde de căţei
Şi-am mânca de prin furate,
Miam , miam ,miam...numai bucate.

Pentru tine 2

Pentru tine, iubire,
Am schimbat timpul vieţii mele,
Ora zero a existenţei mele,
A început acum.

Abia acum văd zorile,
Cu frumuseţea vieţii,
Iar soarele îşi trimite ale sale raze,
Spre ochii mei, ce nu mai plâng.

De mii de ori am vrut să te găsesc,
Să pot să-ţi spun, cât te iubesc,
Să pot să-ţi spun acum:
E iarna mea, şi-a ta...

Pentru tine, iubire,
Aş vrea să zbor,
Aşa cum n-am mai zburat,
Dincolo de tot, spre infinit.

Nu ne vom mai despărţi

Nu ne vom mai despărţii,
Nici în eternitate,
Chiar şi atunci am să-ţi sărut,
Fiecare lacrimă ce-ţi va mangâia obrajii.

Vom fi împreună,
Aceiaşi rădăcină,
Al aceluiaşi copac,
Ori crizantemă de vei devenii.

Iar de ne vom transforma în vis,
În amintiri,
Vom fi fulgi ce vom zbura,
Purtaţi de-aceeaşi adiere,
Râzând ne vom juca.

Poate lumea crede-n despărţiri,
Dar noi ştim,
Când ne vom privi, şi vom zâmbii...
Întinde-mi mâna ta acum,
Eternitatea s-o-nfruntăm,
Nedespărţiţi.

Poezia mea

Din toamna blândă, ruginie, ai sosit,
Iubita-mi poezie,
Mi te-a adus o rugăciune,
Un înger, ce mi te-a lăsat în vis.

Te scriu din suflet,
De acolo de unde te iubesc,
Îmi curgi prin versuri,
Adevăruri ce grăiesc.

Ai ales ce-a mai frumoasă toamnă,
Ca să-mi vi,
Cu aroma ploii-n zori de zi
Şi-a vântului ce-mi bate-n păr.

Te pun la inimă,
Vers după vers,
Iubire după iubire,
Dor după dor,
Poezia mea.

Sunt un paianjen

Sunt un paianjen fără plasă,
Pe lângă mine trec visele-mi dorite
Şi nu se prind, nu le pot oprii,
Doar trec...

De ce nu pot fi otrăvitor,
Să mă strivească un picior,
Să nu-mi rămână amintirea,
Mai mult decât un fum, în vânt.

Aş vrea să vină o ploaie,
Să mă ducă apele ei,
Să mă pierd în neant...necunoscut,
Ce fericit aş fi.

Înger

Alerg prin nori,
Te caut, înger,
Să-ţi spun povestea mea, promisă,
Rod al viselor simţiri.

Tresar la fiecare adiere,
În care văd o mângâiere,
Şi aştept să-mi sune ora,
Când poţi să-ţi spun :
-Ţi-am împletit cunună, din a zorilor lumină.

Ninge uşor şi-mi răcoreşte
Dogoarea obrajilor aprinşi,
Prin nori, te caut înger,
Şi mă-nfior de dor.

Priveşte, înger, cum se-ascunde luna,
Ne lasă singuri, sub un cer senin,
Mă-ntint sfios să-ţi şterg roua de pe frunte,
Mă-ntind sfios să te sărut pe buze.

Lasă-te în braţele mele

Lasă-te în braţele mele, să-ţi spun,
Cum trece cerul, pe deasupra noastră
Şi stelele ce ne privesc, şi ne bârfesc,
Geloase că n-aud cum,
Sufletu-mi îţi şopteşte, dulci şi-mbietoare soapte de amor.

Lasă-te în braţele mele, să-ţi spun,
Cum îşi împrăştie parfumul florile de mai,
Iar tu să-asculţi cu ochii închişi,
Cum încep să plângă norii, cu lacrimi moi,
Tremurătoare perle trepidând pe obrajii tăi.

Lasă-te în braţele mele, să-ţi spun,
Poveşti demult culese în buchete-nfloritoare,
Vorbe aromate împletite în corole,
Dăruite, dragii mele.

Dorinţă

De ieşi din apă,
Vino spre mine
Şi vezi, de nu te agaţa,
În nuferii durerii,
Ce împăiănjenesc lacul,
Sufletului meu.

Te agaţă de crengile golaşe
Ale salciei, cea fără lacrimi,
Ca ochii mei
Şi vezi, pe mal să mă găseşti,
De nu, ghideză-te după vocea mea,
Care te strigă, şi care te doreşte.

Sinucigaş din dragoste

Sufletul emană surprize pustii,
Dureri se-ncolăcesc prin pieptul tăcut
Şi dorul îşi ţese intrigi dese,
În trupul golit de tot şi de toate.

Cuţite se-nfig, ca junghiul în spate,
Inima moare, atinsă de fier
Ar bate, pulsează speranţa rămasă,
Odată doar, s-o mai lase să bată.

Creează impresia că-i frică de moarte,
Proscris înţeleptul de-o crede ceva,
E moale, e totul de-un calm nedescris,
În aşteptarea sorţii, la-un pas de iad, ori paradis.

Umbra de la piciorul lămpii

Umbra de la piciorul lămpii,
Nu mă lasă să dorm,
Îmi atrage privirea-ncruntată,
Mă face să-mi adun gândurile,
Pierdute, împrăştiate , de ora târzie.

Am umbră la piciorul lămpii,
Umbră neagră, vie, la becul aprins,
Îmi atrage privirea şi mintea întrebătoare,
Totuşi, zâmbind.

Şi nu e mare...e mică,
Umbra mea, şi mă obişnuiesc cu ea,
E oare aici să-mi ţină de urât,
Chiar de nu-mi vorbeşte ?
Nu pleacă, nu se mişcă, nu-mi vorbeşte.
Mă veghează doar.

Aş vrea s-o mângâi, draga de ea,
Aş vrea să-i dau un nume,
Să-i spun c-am înţeles mesajul ei.
Nici ei nu-i place singurătatea,
Vine doar când becul e aprins.

Am înţeles,
Îi e urât şi ei pe întuneric, singură,
Umbră întunecată, ţi-e urât pe întuneric,
Cum le e urât oamenilor între oameni ?

Ore mici, apăsătoare - gala orelor târzii,
Defilaţi prin neant-ul nopţii.
Prin camera mea, între pereţii mei
Şi nu plecaţi nici de-aş avea geamul deschis,
Nu vreţi, vă place şi vouă - ore mici,
Umbra de la piciorul lămpii.

A-nceput să sufle vântul...
S-a oprit.
A început să plouă...
S-a oprit.
Şi copacii acre mi-au bătut în geam,
S-au plictisit...
Doar umbra mea e aici,
Ea nu m-apărăsit.

Somnul şi-a pierdut răbdarea cu mine,
Mă scutură fiori peste ochii grei,
Mă-ndeamnă, mă-nghionteşte,
Prin pleoapele-mi grele îmi sopteşte,
Cum, că timpul ar cam fi
Şi că acuşi e zi.

Mâ-nchin vorbind spre umbra mea, şi-i spun:
-Noapte bună.
Ochii îi închid şi lampa-acum o sting.
Cuprins de-acum întregu-l de-ntuneric,
Şi-n liniştea apăsătoare aud:
- Noapte bună...

Regăsire

Ochi în ochi
Odată ne-am zărit
Şi o clipă am rămas
Şi ne-am privit.

Nu m-ai uitat ?
Visul nu te lasă,
Nu m-ai uitat
În fiecare dimineaţă.

Şi ne-am atins,
O clipă - preţ de-o veşnicie,
Inima a ocupat iar,
Sufletul, cel regăsit

Se lasă noaptea

Se lasă noaptea,
Peste orizontul meu
Nu mai e primăvară, nici vară,
Nici toamnă, nici iarnă,
E doar noaptea,
Cu întunericul ei.

Hienele nopţii - stele,
Sclipesc rece,
Şi glasul lor e vântul,
Suierând printre copacii adormiţi.

Se lasă noaptea.
Adormire generală,
Doar mirosul rămâne treaz...
E toamnă totuşi.

Se lasă noaptea,
Iubito ţine-mă de mână,
Mângâie-mi obrazul,
Nu te văd...
Dar vreau să te simt lângă mine.

Se lasă noaptea,
Iubita mea,
Toamna mea,
Draga mea,
Noaptea mea

Cireşii mei înfloresc iarna

Cireşii mei înfloresc iarna,
Când podoabele sclipesc,
Prin brazii veşnic verzi de lângă geam,
La răsărit de sărbătoare.

Cireşii mei înfloresc iarna
Când fulgii albi mi se adună-n geam,
Privind curioşi şi ei,
La cireşii mei.

În amurg îmi cântă clopoţeii,
Duios şi moale, mă unge-n suflet,
Melodia lină, clinchet cristalin,
În noaptea când îmi înfloresc cireşii.

Şi-mi înfloresc cireşii iarna,
În casă, lângă geam,
Să privească-afară. fericite,
Floricele roz, din cireşii mei.

Şi-mi înfloresc cireşii iarna,
De dor şi drag îmi înfloresc,
De sorbători şi fericire
Că mă iubesc şi că-i iubesc, îmi înfloresc.

Pleoape grele

Pleoape grele,
Ca de fier, pleoape,
Ca de plumb, pleoape,
Mă apasă-n taina nopţii,
Copleşindu-mi ochii cu priviri înceţoşate.

Pleoape grele,
Ca pământul de grele,
Ca oceanul de grele,
Îmi închid porţile privirii,
Adâncindu-mă spre vise.

Pleoape grele,
Ca sărăcia de grele,
Ca setea de grele,
Văduvindu-mi vederii culori,
Deschisă calea spre întunecata noapte.

Pleoape grele,
Ca iubirea de grele,
Ca dorul de grele,
Topindu-mi voinţa şi puterea,
Dezlegându-mi zăvorul somnului - mă prinde.

Omagiile mele domnişoară

Respectele mele domnişoară,
Plecăciune-ţi fac în faţă,
Iar de-ai îndrăzni să-mi ceri,
Cu o mână aş oprii,
Chiar al lunii răsărit,
De dincolo de marginea lumii
Şi de-ai nopţii fiori te-ar fi cuprins
Ţi-aş oferi căldura toată,
A pământului, adâncuri. ori,
A sufletului meu.
Tresărind de-o-nfiorare te-aş privi
Cum te-oglindeşti in a lacului oglindă,
Un dar de dor,
Unde visarea se-mpleşte cu tristeţea,
Unde totul pluteşte pe o mare străvezie,
Ca de vis...
Ai încredere-n speranţă
Cea cu aripi mari, speranţă,
Parcă a face câmpurilor umbră...
Omagiile mele domnisoară,
Plcecăciune-ţi fac în faţă.

Lasă-mă să fiu o lacrimă

Lasă-mă să fiu o lacrimă,
Dacă doar aşa,
Mă pot plimba pe-al tău obraz
Şi să nu mă ştergi
Înainte ca buzele să îţi ating,
Aprinse, arzând ca focul,
În care eu, să mă evapor.

Apus de toamnă

Nu ţin minte să mai fi trăit o astfel de toamnă,
Scăldându-mi ochii într-un covor de frunze arămii,
Cu adieri reci de vânt învăluindu-mă, şoptindu-mi,
Ceva ce crengile golaşe, aplecate, nu pot să-mi spună.

Nu ţin minte, să mai fi trăit un astfel de apus,
Cu soarele-agăţat de orizont, plângând,
Cu norii-n zdrenţe cenuşii împrăştiaţi, în infinitul cer,
Stăpână noaptea-şi întinde aripa-i întunecată.

Nu ţin minte să mai fi iubit atâta toamna,
Cu ploile ei reci, şi vântul viu, rebel,
Cu păsări disperate, şi-n nepăsarea ierbii,
Cu soarele rebel, numit de-acum, dorinţă.

Nu ţin minte să mai fi iubit atâta un apus,
Cu izbăvitoarea-i linişte, şi pace,
Cu greaua suferinţă lăsată jos - povara
Şi mirosind ţărâna cu sufletul uşor.

Lasă-mă să-ţi povestesc

Lasă-mă să-ţi povestesc,
Cât de mult, eu te iubesc
Şi lasă-mă să-mi port în suflet
Poza întregii noastre nopţi.

Nu-mi acoperi cu mâna gura,
Nu vei reuşi să mă opreşti,
Tot ce-a fost frumos atuncea,
Este dragostea ce-ţi port.

Ninsoare

Printre îngheţate ramuri,
Vântu-mi cântă pe la geamuri,
Iară din a cerului cămară,
Bezmetici fulgi de nea, coboară.

Drum, al muntelui cărare,
Se aşterne sub zăpadă,
Pierdute-n ierni a lor verdeaţă,
Sub linţoliu-acum, de gheaţă.

Plâng şi tremură buştenii,
Focul doar se joacă-n sobă,
Gânduri, daruri, se amestecă prin minte,
Sărbători ce stau să vină.

Seara în parc

Amurgul, încet se stinge-n noapte,
În parcul ce adoarme în tăcere,
Deschisele-i alei spre visuri,
Se închid în întuneric.

Pe arămii cărări de umbre
Suflă - o blândă adiere,
De-l alină uşor prin frunze,
Ca să-i spună : Noapte bună!

În fiecare zi mi se pune-n geam...

În fiecare zi, mis e pune-n geam o porumbiţă,
În fiecare zi, îmi vine-n geam
Şi de fiecare dată sper,
Că eşti chiar tu.

Zboară, pasăre curată,
De-mi aduce zăna ce-o visez,
Spune-i câte-i spun şi-n vis,
Şi fără ea, să nu te-ntorci.

Întreaga-mi palidă singurătate-mi piere,
Ca un nor, gonit de vânt,
De speranţe sufletu-mi se umple,
Ca albastrul cer, de soare.

Frumoasă-i şi divină fastasma ce-o visez,
Prin locuri singuratice-i,
Porumbiţo, s-o găşeşti, căci tu ai aripioare,
Şi negreşit să-i spui, cât o iubesc.

Îmbrăţişare 2

Ţi-am împletit cunună, din lumina lunii,
Cu stele martor, sub un cer senin,
Mă-ntind sfios, să te sărut pe buze,
Şi-n braţe să te strâng.

Simt că renasc, din a pământului mireasmă
Şi mă ridic...abur sub un vânt izbăvitor,
Mă-ntind sfios să te sărut pe frunte,
Şi-n pieptul meu, leagăn să îţi fac.

Izvor de raze - păru-ţi străluceşte,
Miresme împletite deasupra lacului uitat,
Nici liniştea n-a mai rămas ne fermecată,
De chipul tău, sculptat în sfânt coral.

Enigme

Enigme a nopţii, vânate de soapte,
Valuri de neguri, aduse de vânt,
Ispita mă-nvăluie blândă în noapte,
Aşteaptă s-o mângâi, din greu, suspinând.

Pădurea-mpietrită de taină-i cuprinsă,
Nu lasă răzbată, nici foşnet, nici viaţă,
Fără de voie, cărarea te-ndeamnă,
Să-i calci, iar pe urme, cu paşi de speranţă.

Zorii aruncă haos în noapte,
Stele de gheaţă s-ascund, în pământ,
Doar roua rămâne să-mbrace verdeaţa,
Ori pomii, copacii sau glodul străbun.

Destinul te mână ca vântul furios,
Spre soarta-ţi dorită, din suflet ivită,
Iubirea te-aşteaptă-n palat de cleştar
Şi cine în cale stă, transformăse-n piatră.

Întinde doar mâna de mă vrei,
Pe trepte de aur păşeşte c-o floare,
Curcubeu-ţi trimit, transformăse-n seară,
Spre mine să urci, aproape de soare.

Zorii

În zorii noii zile,
Doar soarele te va elibera,
Din visul meu,
Ce se destramă,
Ca o pânză de paianjen.

Dar,
Fiecare zori de zi,
Sunt zorii unei noi speranţe,
Imortilizate îna dâncul paradis al iubirii,
Precum taina unui basm.

Sunt zorii tăi,
Sunt zorii mei,
Sunt zorii speranţelor noastre,
Ce nu mor, cu nici visele
Ori ochii tăi.

Pentru tine

Stele reci,
Ca-n nopţile de iarnă,
Mă strigă pe mine.

Mă uit la ele
Şi te văd pe tine.
Şi te întreb ?

- Cine eşti ?
Această sirenă,
Această cometă.

- Cine eşti ? Tu!
Şi arat spre tine,
Cu mâna-ntinsă.

Da, chiar tu,
Ei fi vreo stea,
Strălucitoare.

Eşti chiar tu,
Nu recunoşti
Regina nopţilor cereşti.

Vis

Încătuşate-n amintiri, iubiri,
Se zvârcolesc prin minţi - vârtejuri,
Tăceri, dureri, priviri,
Din amorţeala somnului, trezite.

Amor uitat, înlăturat, răzbate,
De parcă dus de vânt...ce adiere
Şi dragostea ce nu va piere
Şi nici a ochilor luciri, la mângâiere.

Luat pe sus, de valuri de lumină
Şi legănat pe nori pufoşi, sub stele,
De acolo mâna mi-o întind să te ating,
Iubita-mi dragă, cu iubirea.

Rondel de primăvară

În dulcele miros de primăvară, te descopăr,
Chipul, trupul, ochii-ţi aştrii,
Arabescuri infinite-n părul tău, sclipiri,
Ca misticul nopţii, sub un cer senin.

Sub paşii tăi simt, patima plăcerii,
Mângâiere dulce, caldă adiere,
În dulcele miros de primăvară te descopăr,
Chipul, trupul, ochii-ţi aştrii.

Inima mi se transformă-ntr-o lagună,
În care tu îmi eşti,
Apă, soare, nuferi şi parfum,
Aşa te văd, şi...
În dulcele miros de primăvară te descopăr.

Rondelul unei plimbări

Cu paşi uşori, ce se ascund în iarbă,
Iubita mea, hai să păşim,
Dă-mi mâna ta, micuţa-ţi mână albă,
În mâna mea, delicat, sublim s-o ţin.

Sub perle mici de rouă destinul ni se-ascunde,
Împreună acum iubito, împreună să-l găsim,
Cu paşi uşori ce se ascund în iarbă,
Iubita mea, hai să păşim.

Pas cu pas, prin câmpul visurilor noastre,
Cuprinde-mă cu braţul tău, într-o eternă-mbrăţişare,
Cum nici în dulcele meu vis, cu paradis,
Nu am sperat a îndrăznii,
Cu paşi uşori ce se ascund în iarbă.

Îmi eşti un vis

Îmi eşti un vis, de neuprins,
Pe-ntinsul somnului tărâm
Şi dulceag ascuns izvor,
Mi-e amintirea despre tine.

Nicid e te ascunzi după ale nopţii umbre,
Ori în a sufletului, adânc mister,
Te voi găsi, ca al primăverii mister parfum,
Prin câmpu-n viorat de rouă.

Cenuşiu

Toamnă cenuşie,
Cu dimineţi cenuşii,
Sub cânt de ploi,
Pe caldarâmul cenuşiu.

Frunze moarte, cenuşii,
Cum sunt zorii-n zori de zi,
În dimineţile târzii
Bătute de adierile pustii.

Pe feţe matinale,
În obrajii-ntunecaţi,
Ghiceşti gânduri cenuşii,
Ca şi pământul vieţii moarte.