Suflet către înger

Prind aripi, să zbor după un nor,
Învăţ să privesc spre cer,
Ţinându-mi firea, să mă arunc,
În lumea visului plutind cu braţele deschise,
Zâmbind prin bucuria nopţii-ntregi.

Învăţ să fac buchete din coada înstelată a cometei,
Şi-nvăţ cum să mă port, când le voi oferi,
Îngerului meu, născut din dorinţa mea de fericire,
Vis de viată-mi, care-a prins contur.

Luna îmi zâmbeşte,
Tălmăcit îmi spune-n taina nopţii:
-" Întinde mâinile când zbori
Şi nu lăsa să-ţi scape o soaptă".

Mă ridic încet..mai sus...mai sus,
Până acolo unde,
Îngerul meu prinde contur
Şi îl voi surprinde, c-un sărut.

Aici, la noi, unde nici vântul nu poate ajunge,
Sub aripa complice a nopţii, unde luna ne păzeşte,
Am să-i ofer în dar, buchetul strâns din suflet dar,
Iubitei mele, Înger, prins în constelaţia Mrejelor iubirii har.

La Mulţi Ani

La mulţi ani!
Îţi spun, îngerul meu
Şi îţi întind acum,
Prin mâna mea, cadoul tău.

De unde am cules să-ţi fac,
Un brâu din salbe flori,
Ce să-te-ncânte prin parfumul lor,
Oriunde paşii-ţi sunt cu dor.

La Mulţi Ani, strălucitori, porumbiţă,
Cum e soarele ce-a răsărit,
Oglindindu-se în valurile mării,
Ce foşnesc, şi se revarsă la picioarele tale.

Cei mai frumoşi ani,
Ţi-i dăruiesc, ca pe-un buchet,
Ne-ncăpător în mana mea,
De aceea, prin suflet mă-nchin şi ţi-i ofer.

Aş vrea să pot atinge clipa,
Să şterg tot ce ochii ţi-ampăjenjănit,
Cu podul palmei să culeg şi să arunc,
Acele lacrimi calde.

Dar care, de vor curge mai-apoi,
Să fie izvorâte din fântână fericirii,
În oglinda cărei ape, ochii să îţi vadă
Chipul nostru, laolaltă.

Buchetul meu de flori

Deschide ochii când îţi spun eu.
Nu respira.
Nu te gândi.
Zâmbeşte doar.

Am să îţi ating tâmplele cu ceva,
Ce braţele mele aş vrea să fie,
La fel de moi şi fine,
Cum sunt aripile de albină.

Promite-mi că ai nu te uiţi.
Şi nu vei inspira odată cu vorbele mele,
Parfumul lor, amestecat cu cel al darului din dor,
Ascuns în spatele marelui amor.

Ţi-am adus ceva.
Îţi dăruiesc ceva.
Fir cu fir cules de mâna mea
Din grădina fericirii, unde roua-i doar iubire.

Probabil ai să recunoşti,
Fără să vezi, fără să simţi,
Ascunsul meu cadou, ce-l am doar pentru tine,
Buchetul meu de flori, ce l-am cules din grădina nemuririi.

Destin

Mă-neacă în linişte,
Puterea zdrobitoare a sorţii,
Ce-mi striveşte până şi ultima speranţă,
De a reînvia.

De mine fug şi şerpii reci de piatră.
Pot să mor încet, pierdut, uitat,
Ascuns în văgăuna asta blestemată,
Asurzindu-mă şi respiraţia-mi sacadată, înfundată.

Lumina nu mă mai ajunge,
In imperiul frigului atotstăpân,
Mă-nchin în act de suveranitate,
Pact cu întunericul, îmi e destin.

Din pietre moarte, îmi picură pe faţă,
Stropi de lacrimi, reci şi-amare,
Încătuşate-mi braţe printre pietre,
Mă-mpiedică să le sfârşesc pe toate.

Lipesc urechea de pământ,
Să prind măcar o soaptă ,
A demonului ce-şi croieşte drum,
Din-luntrul morţilor tărâm, spre pradă.

Sunt prins aici, ascuns,
De nici credinţa nu mai poate să răzbată,
Şi anarhicile gânduri m-au lăsat,
Batjocurei imensităţi a sorţii.

O şansă numai de-aş avea,
Frântura unei clipe de speranţă,
Şi-aş încerca să lupt cu nevolnica-mi dorinţă
De a scăpa de viaţa-mi năruită.

Amar blestem, ce n-ar crezut a fi,
Ţintit spre mine ce mă credeam sfinţit,
Fără să bănui în încleştarea vieţii,
Clipa ce-mi răpeşte unica-mi opţiune.

Aşa cum e, aşa e scris,
În versurile cărţii ascunse de ochii mei,
Bănuitori, mijiţi, precum orbiţi de razele de soare,
Ce mă duc acum spre asfinţit.

Ultimele frunze

Când împreună vom privi, spre zarea-ndepărtată,
Şi mâinile ni vor atinge, reci, sub arta stropilor de rouă,
Am să mă-ntind să îţi ofer, din soarele ce-a răsărit,
Un buchet de preafrumoase raze.

Am să păşesc în calea ta,
Am să m-aşez să te-ocrotesc,
Chiar dacă atunci îţi voi ascunde chipul,
...Cea mai frumoasă floare.

Vom ridica ochii spre cerul pur, curat,
Şi vom asculta-n tăcere, cum cântă vântul,
Şi vom zburda-alergând, râzând,
Prin poiana fericirii.

Greeri vor veni să ne întâmpine,
Câmpuri de albine pline,
Bujori vor înflori pe loc,
Doar ca să te vadă bine.

Ne vom opri doar pentru-o clipă-mbrăţişaţi,
Ochi în ochi, ne vom atinge până-n suflet,
Şi ne vom transforma în frunze,
Spre cer... într-un dans noi vom pleca.

Strop, Pământ, Lacrimă şi Cer

Strop, cu strop,
Cerne, din noru-ntunecat şi cenuşiu,
O mică linişte de viaţă,
Adunată-n strop de apă.

O atrage pământul,
Spre a sa îmbrăţişare,
Cu un zâmbet, abia gândit,
De drag, din suflet zămislit.

Se varsă, strop cu strop,
Din ochii mei, un bob sărat,
Ce-l simt pe buze,
Cum se duce spre bărbie...cade.

Se întâlnesc,
Cei doi stropi, din întâmplare,
Pe pământ, sub frunze
Ori sub o gingasă floare.

Absorbiţi de lacomul pământ,
Pierduţi, înmănunchiaţi se scurg, adânc
Spre inima hainului şi strâmb
Destin nepricopsit, etern înmormântaţi.

Strop, pământ, lacrimă şi cer,
Se regăsesc acum în visul fremător,
Pe lângă care a trecut o clipă, ca un gând,
Speranţa unui înger efemer.