Păşesc prin anotimpu-ntunecat al mării îngheţate,
Departe de orice strigăt de-ajutor
Şi nu găsesc decât o rază de speranţă,
În spaima prefăcută-a ultimului muritor.
Tusesc-ncruntat ferindu-mi ochii,
De vâltoarea încrâncenată a falnicului val,
Ce se apropie, topindu-mi stropul de speranţă,
C-am să-l înving, luptându-mă-n zadar.
Vă un far ce-mi râde-n faţă,
Sfidându-mi strigătul de ajutor,
Ce îmi trimite în dar o rază de lumină,
De care sa mă-agăt, de mor, nu pot.
Mă liniştesc şi-aştept, o barcă-a sorţii,
Fără de cârmă, fără de vâslaşi,
Să îi aud troznindu-i lemnul putred,
Ce pentru mine, vrea să-nsemne viaţă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu