Plouă cu raze rupte dintr-un palid soare,
Pe faţa florilor, unde se naşte-un zâmbet din petale,
Miroase-a primăvară, iar vântu-i fură o caldă sărutare,
Câmpului ce freamătă-armonios de nerăbdare.
Glasul florilor ridică un parfum spre cer,
Îmbiind de dragul lor, ameţitoare, palide luciri,
Se năpustesc, prin crusta ultimului ger,
Fire de viaţă, izbânda noii primăveri.
Ascultă, de-ai să treci printr-o poiană,
În faptul serii, când răsare luna,
Şi-ai să auzi, o soaptă ce pluteşte-ncetişor, o taină
Deasupra câmpului e vocea lor, a florilor ce vor să-ţi spună,
Că n-au murit, sub marea pătură de gheaţă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu