Prind sub gene un tăiș de munte,
Rânduri, rânduri, ramuri sfinte,
Valuri solitare într-un fir de iarbă.
Storc și ultima picătură de sevă,
Dintr-o rece stâncă, acoperită-n flori,
Nu cuprind cu ochii roată,
Cât cuprind în bolta-albastră.
Văd o rămură de-alun,
Văd un blând cocoș de munte,
Vreau de-aici, s-aud cum plânge,
Vremea blândă care trece.
Nu vreau să mai văd cum ninge,
Nu mai vreau s-aud cum plouă,
Vreau să mă transform in ceață
Vreau un strop de nor să fiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu