Strop, Pământ, Lacrimă şi Cer

Strop, cu strop,
Cerne, din noru-ntunecat şi cenuşiu,
O mică linişte de viaţă,
Adunată-n strop de apă.

O atrage pământul,
Spre a sa îmbrăţişare,
Cu un zâmbet, abia gândit,
De drag, din suflet zămislit.

Se varsă, strop cu strop,
Din ochii mei, un bob sărat,
Ce-l simt pe buze,
Cum se duce spre bărbie...cade.

Se întâlnesc,
Cei doi stropi, din întâmplare,
Pe pământ, sub frunze
Ori sub o gingasă floare.

Absorbiţi de lacomul pământ,
Pierduţi, înmănunchiaţi se scurg, adânc
Spre inima hainului şi strâmb
Destin nepricopsit, etern înmormântaţi.

Strop, pământ, lacrimă şi cer,
Se regăsesc acum în visul fremător,
Pe lângă care a trecut o clipă, ca un gând,
Speranţa unui înger efemer.