Poveste de vară

Strânge-mă, în clipa asta, în braţe,
Acum, când am luat loc, amândoi,
În loja preaînaltă de unde vom vedea,
Opera, scrisă de visul nostru.

Emoţii îmi cuprind firea,
Furnicături îmi simt prin braţe,
De parcă-aş fi un copac, străbătut de fulger,
În lumina lui, chipul tău descopăr.

În cometă, te descopăr,
Şi-ţi dau numele meu, urmărindu-te,
Cum te furişezi, ca un fuior de fum,
Prin venele mele, direct în suflet.

Lasă-mă să respir adânc.
Te voi prinde în captiva-mi inimă flămândă,
Ce tânjeşte, lupoaică, după-o fărâmă de iubire,
Acum, în poala verii, sub corola-ameţitoare-a serii.

Strânge-mă în clipa asta-n braţe!
Tare şi puternic!
Opreşte-mi parfumul răcoros al teiului bătrân,
În piept...să mă înec sub ochii tăi.

Lângă tine, nu ştiu de unde-aduce vântul,
Un cântec de privighetoare,
De parcă, de pe fiecare creangă,
Ne-ncântă o mică, fermecată, floare.

Nici marea, cu-ale sale valuri,
Nu m-ar putea clinti acum,
Doar tu, de ai dori să mă topesc,
Mi-ar fi de-ajuns, trei picături de rouă.

Şi-aş muri, ca un erou, uitat,
Ascuns, acoperit c-o palmă de pământ,
Sub a nopţii umbră pază,
Stins, de parcă-aş fi o lumânare.

Dar braţul tău mă-lănţuieşte,
Şi sânul tău mă-npunge-n piept,
Alb-roz, ca o mână de zăpadă,
Rezist, în chinuri, ca să nu-l ating.

Tu, ai inima ce râde.
O aud, cum cântă , de parcă-i tainica fantomă,
Ascunsă prin vâlcele ascunse, încâlcite,
Ca ale mele visuri, prin pădurile întunecate.

La picioare-ţi şade, un buchet de maci,
Mai roşii ca obrazul tău, la prima întâlnire,
Dar tu, de ai dori să fi un fir de trandafir,
M-aş transforma pe loc, în doar a ta câmpie.