Amiaza în livadă.

Sub raza blândă-a soarelui de-amiază,
Ori sub a lunii-acoperire,
În mirosul crud, al ierbii, proaspete, tăiate,
Inspir aroma florilor albastre,
Şi mă gândesc la tine.

Mă tulbură, doar o albină-ndrăgostită,
De culoarea vie-a cămăşii transpirate,
Ce flutură sub milostenia adierii,
Când se îndură vântul, şi prinde a mai bate.

Îmi simt livada de cireşi, ca pe-o coroană,
Ce-o port, deasupra cerului etern,
Spre ciuda norilor, ce se adună-n fapul serii,
Cu gând de răzbunare, ce mă inspiră, prin mister.

Dar, deocamdată, stau ascuns la umbră,
Flirtând, c-o preafrumoasă, rară floare,
Ce stă pe-o creangă-nmiresmată de cireş,
Ce seamănă cu tine.

Vorbesc, ghidându-mi vocea prin tăcere,
Respir, adânc, de parcă-s fără fler,
Din nebuloasa tainică livadă,
Fanatici, mii de fluturi se arată.

Şarjează, ca nebunii, răbufnind peste livadă,
Împrăştiind a curcubeului savoare,
Ca pe-o ninsoare de culoare,
Până-n drumul, prăfuit, uscat.

Ce minunată amiază, sub umbra rară,
Stropită-n prag de seară, cu lacrimi de râd,
Întinde-mi mâna să te prind, acum,
Şi să te-arunc în lumea de parfum.