Taina iubirii

Apusul îmi stinge văpaia iubirii,
În braţele tale, iubito,
Unde, închid ochii şi te văd,
Înflorind, ca o rochie de mireasă sub pala de vânt.

Sărutul verii îţi mângâie mâna,
Pe tâmpla mea, cum o ţii,
Iar eu, îţi sprijin, cu fruntea, inima,
Şi-aud, cum râd frunzele sub foşnetul serii.

Buzele grele, ne cad, unele peste altele,
De parcă-s picături de rouă,
Topite de-nsetatul pământ, uscat,
Ca sufletul, privat de sensibila-i iubire.

Şi nimeni nu va şti,
De taina noastră, maiestuoasă,
Ce-ascunde, sub al nopţii infinit mister,
O şoapta, un suspin, o carte şi un sărut recent.