Doamne!...
Inima-mi aduce-n suflet, mult venin şi ochii-mi lăcrimează,
Se aproprie clipa, pentru care a trăi, nu-ţi cer,
Decât putere, şi braţul să mi-l faci de fier,
Să împart după nevoie, duşmanilor, blestem.
Doamne! Întoarce-ţi faţa de la mine.
Nu sunt demn de mila ta. Te rog!
Apără-mi copii, floarea, câmpul, cerul, jarul,
Sufletul, din ţara mea.
Încolţit sunt, şi pedepsit de faptele-mi lumeşti?
Doamne, pentru care-acum mă pedepseşti,
Căzând asupra mea...asupra-mi ţării Moldovene,
Valuri, de-aste fiare omeneşti.
Oh Doamne, linişteşte-mi firea, simţul,
Dă-mi tăria vântului nebun, ce smulge-n toamnă frunza arămie,
De-o aruncă pământului hulpav,flămând,
Spre care, odată toţi ne-om îndrepta, pe rând.
Iertare-ţi cer acuma, Doamne!
Puterea mea-i nimic, fără puterea Ta.
Ridică-mi râul, fulgere de foc să ardă cerul,
Trimite-mi vântul, ca s-audă, blestemaţii, că-i aştept!
Doar ţie, Doamne, îţi cer ca să-mă ierţi,
Iar de va fi să simt chemarea ta, sunt gata,
Dar ridică-mi acuma spada, în duşmani să muşte
Ca turbata, nesătulă, morţii să-i trimită.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu