Tu eşti primăvara mea

Bine ai venit, tulburător având de primăvară.
Mi-ai transformat brazii-mpodobiţi în promoroacă,
Într-un glob de flori, în pomii din margine de drum,
Reînvăţând natura cu parfumul lor, ne ameţeşti.

Pământu-a prins a sângera, precum inima mea,
Din zăgazul îngheţat de dor
Şi chipul cel iubit, ascuns prin răsăritele grădini,
Să-l redescopăr, ascuns, după-o tufă-n, trandafiri.

S-ascund, printre ruinele iernii, partizane pete de zăpadă,
Regăsind prin munţi, o clipă-n plus de viaţă,
Înconjurate sunt acum, de vraja nemiloasă,
A razelor de soare şi-a serii nopţi de ceaţă.

Eliberată e iubirea,
Priveşte libertatea prin inima unei ramuri înflorite,
Şi-şi strigă nemurirea,
Prin fiecare bulb de floare, ce răsare, sub privirea mea.

Aştept ascuns, acele clipe, după care,
Tânjesc şi plâng, în amorţirea aşteptării tale,
Strigă-mi când vii, de departe să te-aud,
Şi-am să sărut, covorul umed de pământ.

Tu eşti primăvara mea,
Ce mă-nsoţeşti tot anul, compus din vise de dorinţă,
Soseşti acum, de parcă-ai fi plecat cândva,
Dar mă aduci la viaţă, din adormirea în care-am fost captiv, cândva.