Şi noaptea a venit

Mă las acuma jos, şi plâng.
S-a sfârşit cu dragostea pe-acest pământ,
Pierd orice clipă a-nţelege,
Cum e Luna, aşa rece.

Ce jurăminte false, bat ca vântul,
Câtă dorinţă are Luna, plocoane nesfârşite să-i aduci,
Uitând c-a fost atâţia ani ascunsă,
Şi nu iubea nici-nimeni, pe acest tărâm.

Şi am zărit atunci apusul, cu aripile-i ca de vultur,
Înspăimântat, atunci l-am întrebat,
De-o fi cumva putinţă,
Să mă-nghită cu nesaţ.

Dar Luna mi-a jurat, că noaptea ei nu va veni,
Că soarele, mereu v-a străluci,
Şi mă va apăra, ştiind, că noaptea este teama mea,
Şi frig, şi foame, dor şi foarte grea.

Şi totuşi cerul s-a întunecat.
Priveam mereu la Luna mea, căci o iubeam,
Dar viaţa mea se ofilea,
Iar ea ştia, şi nu-mi spunea.

S-a pogorât, ca o manta,
De ceaţă, dură, mare, grea,
Şi am fugit, împleticându-mă, ca nu cumva,
După un nor, să nu dispară, Luna mea.

Dar m-a lăsat acuma singur!
Şi mă învârt, bezmetic ca un fluture de noapte!
Izbesc în fugă trunchiuri ude,
Tari, de piatră, trunchiui mute.

Sunt singur, fără orizontul Lunii mele,
Iar cerul-şi lasă roua peste sufletu-mi pierdut,
Ochii-mi tulburi caută un sprijin,
În spasmul tulbure, al clipei pământii.

Atât de mult am visat, când ne plimbam,
Printre ramurii-nverziţi ai primăverii zii,
La poala unui val de iarbă, unde spuma-i numai flori,
Şi mici gângănii, zboară parcă până-n nori.

Plana asupra nostră, albastrul infinit,
Ca ochii tăi cei fragezi, parcă scoşi din răsărit,
Şi veşnicia care-mi trimitea scrisori,
În care îmi spunea, că n-ai să poţi să mori.

Şi-atunci, ce caut eu acuma,
Înebunit, închis în lanţurile vrăjii nemiloase,
Împins, bruscat, lovit, de aripele morţii,
Ce-mi vrea să-mi ducă paşii, spre un tărâm de foc.

Mi-ai promis doar paradisul, Lună aspră,
M-ai părăsit lăsându-mă de mână,
Rătăcitor să fiu, prin negura încătuşată,
Ca un năuc, ce-şi caută o nouă soartă.

Piela-mi nu răzbate-n frigul nopţii,
Nici ochii-mi nu se vor mai bucura,
De-a florilor culoare, ca de lumina ta,
Ce-acum mă bântuie, prin amintirea mea.

Mă las acuma jos, şi plâng,
S-a stins lumina Lunii,
Pierdut-am şi raţiune-a-nţelege,
De ce-a fugit când a ştiut, că mor.