Particularismul îngust

Mă-ntreb ce-aduce nou bizarul,
Timp al vieţii, joc al sorţii,
Visurilor vii din minte,
Ce ne-ameninţă ca fiinţă.

Amăgit de jocul morţii,
Prins în hora dansului morbid,
Ce mai saltă, ce mai joacă,
Fără pic de conştiinţă.

Liniştiţi ciocnesc paharul,
Plin de de acrul timp al vieţii,
Şi îl beau dintr-o suflare,
Ameţiţi de crudul chip al fiarei nopţii.

Păsesc în ritmul satanicelor tobe,
Pe drumu' închis, cu sensul către foc,
Şi râd, şi plâng, către pereţii grei de lut,
Care nu văd şi nu aud, adevărul particularismului îngust.