Împreună...

Hai, dă-mi mâna,
Şi nu mă întreba,
De ce te duc cu mine,
Pe sub castanii-nmiresmaţi, în floare.

Ieşim din parcul adormit,
Pe drumul ce taie dumbrava noastră,
Coborând, săltând, fugind,
De parcă nu mai vrea, să ne audă suspinând.

Grăbeşte pasul, după mine,
Şi prefă-te că nu vezi,
Lacrimile-mi, ce-ţi spun că-s picături de rouă,
De atunci, de când am sărutat iarba, împreună.

De undeva ne cântă o bufniţă, stăpână-a nopţii,
Ne ademeneşte în lumea ei întunecoasă,
Care ne-a prins, precum o ceaţă groasă,
Şi auzim cu se joacă-n iarbă, vuind cu a sa coasă.

Ţine-mă de mână!
Nu mă-ntreba de ce nu te privesc.
Grădeşte-ţi pasul, să fugă după-al meu,
Respiră, aerul ce îl respir şi eu.

Luna mi-a promis că va ieşi,
Şi ne va lumina cărarea,
O mică stea va răsări, atunci,
Când drumul în sfârşit îl vom sfârşi.

Şi-atunci ne-om alina,
Ne vom lăsa încet să adormim,
Şi vântul ne va acoperi cu a florilor petale,
Îmbrăţişaţi, în zori ne vom trezi, sub soare.