Lotul meu de fericire

Prietene, acesta este lotul meu de fericire,
Strâns din anii în care-am semănat, iubirea,
In inima dragei mele, din zori şi până-n seara-n care,
Stelele sclipeau în smoala cerului de vară.

Priveşte, prietene, rodul îmbrăţisărilor noastre.
Până hăt', departe, se întinde umbra soaptei smulsă c-un surâs,
De-se-aşează greutatea vorbelor de-alint,
Pe pământ, asemeni răsăritului, argintat de promoroacă.

Zâmbeşte-mi, prietene şi urează-mi înălţare,
Acum, când sunt gata de-a mă ridica, precum urgia unei seri de vară,
Ce-şi descrie-ntuneric, prin tunet şi lumină, taina amorului ideal,
Descoperit, atins, si-mpachetat în suflet.

O mască de culori, e faţa mea,
Scăldată în torentul iubirii renăscute,
În care-aş vrea să mă înec, lăsându-mă purtat,
Spre lotul meu de fericire, şi-n sedimente, îngropat.