Cristale (Zeci, poate sute, poate mii)

Zeci, poate sute, poate mii,
De cristale amestecate-n ochii tăi,
Zi de zi, s-alunec pe ele,
Către buzele tale vii.

Zeci, poate sute, poate mii,
De paşi fac, pe cărarea vieţii,
Întinzându-ţi un inel,
Pentru mâna ta, subţire şi fină.

Zeci, poate sute, poate mii,
Sunt gândurile mele,
Plecările răzbat spre tine,
Cadou să-ţi fac cristale...zeci, poate sute, poate mii.

Perle mici înşirate pe o creangă udă,
Picături de lacrimi şi de dor,
Aşteaptă vântul să le ducă,
Spre tărâmu-ndepărtat, şi iubitor.

Norii plâng de bucurie.
Ridică-ţi faţa către ei
Şi-ai să simţi cum lacrimile lor,
Te spală pe faţă, şi mor.

Mă tem de-al timpului orologiu,
Ce ticăie încet, tic...tac...tic...
Precum nişte mici cristale ce se sparg,
Ca ale tale valuri de a-l meu ţărm.

Vino într-un loc cu mine,
Şi nu-ntreba nimic,
Ascultă-mă, urmează-mă, tăcută,
Spre ţara noastră, călători.

La fiecare pas am să mă-ntorc spre tine
Şi-am să-ţi întind o perlă de cristal,
Zeci, poate sute, poate mii,
Atâtea câţi ani, avea-vom împreună noi.

Dă-mi mâna ta, deşi eu ştiu că îmi întinzi
Inima ta, ce-o simt în palma mea,
Zvâcnind, ca un boboc ce stă să înflorească,
Sub zâmbetul primăverii.

Cristale-n loc de pietre-n drum,
Ne stau, sub paşi,
Cristale-n pomi, în loc de roade-n drum,
Ne-astâmpără stomacul de iubire.

Zeci, poate sute, poate mii
Multicolore cadre, flori buchete,
Mă-ndeamnă să îţi prind după ureche,
Un muşeţel, un ghiocel, sau violete.

Întinde mâna chiar de nu-ai să vezi,
În faţa ta, în faţa mea,
E ţara ce-am visat-o în anii şi-n atâtea nopţi
Cu zeci, poate sute, poate mii...de rugăminţi.