Invitaţie la cină

Pofteşte, lumină caldă,
Te invit în camera sufletului meu,
La un pahar de amintiri şi-n largul veşniciei,
Te rog să sufli tu, în lumânări.

Asează-te, aşa cum te-am primit în suflet,
Căldura serilor de vară, piele să îţi mângâi,
Iar covorul frunzelor ce-ţi foşnesc sub paşi,
Să-ţi amintească, de plimbările prin parc.

Vreau să văd cum ochii îţi zâmbesc,
Cu bucurie-n albastrul lor, de mare,
În gazdă am să mă transform chiar eu,
Iubindu-te, lumina mea măiastră.

Mă bucur că ai acceptat,
Mândria mea crescută-n fluxul serii,
Dă-mi voie să transform această clipă,
Într-o invitaţie pe tărâmul lunii.

Am pregăti cea mai frumoasă masă,
De unde poţi să vezi şi-apusul şi-a vieţii răsărit, deodată,
Şi ploaia răcoroasă, or adierea blândă, împreună.
Doar să te invit la cină.

Vreau să te simţi, cum mă simt eu,
Fără să-mi simt sătulă pofta de iubire,
Vreau să bei din vinul care-l beau şi eu,
Fără să satur, de pasiune, cascada ce se varsă-n suflet.

Poftim, de ţine-n taină această invitaţie,
Voi trage draperiile spre miazănoapte,
Ca vântul să nu poată să-nţeală aceste soapte,
Ce-am şă-ţi susur la ureche, printr-un smoc rebel de păr.

Te-am învitat la cină,
Tainică şi misterioasă,
Doar noi doi, şi masa cea copioasă
Şi cerul, şi lumea, şi dragostea crăiasă.