Încet, s-a topit şi ultimul petic de nea,
Din marea sală a naturii înviorate
Şi-a răzbătut din vechi ţinuturi-ndepărtate,
Un zvon, un fior, o şoaptă
Primadonă s-a născut să fie-un ghiocel,
Cu forma lui de clopoţel,
Ce-a-nceput să sune, scuturat de adierea,
Vântului, călător neobosit.
Şi-n jurul primăverii, pământul a zâmbit,
Acoperind cu rouă, renaşterea păşunilor străbune,
Iar de pe margine de drum,
Se-aud pocnind încheieturile copacilor din pădurile bătrâne.
La prima rază, s-a născut un sunet.
O primă notă din a vieţii simfonie,
Acompaniată de alte mii de raze, întruchipate-n flori,
Şi-un straniu zumzet de albine, care-mi dă fiori.
Se nasc pe crengile copacilor de tei,
Mici muguri, globuri ce vestesc o nouă cutezanţă-a firii,
Sunt spectatori ai timpului, ce nu cunosc decât o cale
De-a asculta a primăverii simfonie.
Mă-nvăluie mireasma neprihănită a ierbii,
Mireasa verde, din noua cununie,
Ce tainică ridică an de an,
La cer, cununa primăverii.
Notele ocupă câmpul renăscut,
Năvalnică şarjă a avangarzii sunet,
Primeşte-mă în primul rând al nemuritorului spectacol,
Acum, la începutul simfoniei primăverii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Cu adevărat frumoasă poezia. Eram cam îngheţat şi zgribulit dar după ce am citit, valul de căldură ce răzbătea din ea, prin ea, m-a încălzit complet. Îţi mulţumesc Dane. Cu respect Cosmin
P.S. În curând am să am mai mult timp, şi dacă oferta ta mai râmăne valabilă, am putea să ne întălnim.
Trimiteți un comentariu