Tună, în corpul meu crepuscular, furtună-n dor.
În taină-aş vrea să fug departe,
Să mă scald în apa rece dătătoare de suspine,
Către seară şi-am să cânt.
Am să mă transform în piatră,
Scăldat în lumina valurilor moi,
Spectator la scena sălciilor bătrâne,
Acoperit de puful plopilor.
Cresc pe mine rădăcini,
Flori nu am să fac,
Sufletu-mi e călător prin nori,
În căutarea tinereţii.
La fiecare cot de râu,
Braţele din vis aşteaptă să mă-nhaţe,
Târându-mă apoi obositor,
Spre linia cătării lor.
Mă-nfig cu braţele-n pământ,
Mă opun acestei vagi răpiri,
Ar cu palma ca un plug străvechi,
Punându-mi gându-n taină, istovit, la adăpost.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Frumoasă, captivantă şi în acelaşi timp profundă. Simt în mine urmele adânci lăsate de cuvintele acestea care ară câmpul sufletului. Cu prietenie şi mult respect, Cosmin.
Trimiteți un comentariu