Plimbare de noapte pe mal

Păşesc,
Pe cărarea dintre sălcile tăcute,
Ce ascultă, închinate, povestea neşfârşită-a râului domol,
Şi tac, privind cum mor, frunzele din zbor.

Visez,
Şi-ascult doar vântul răcoros,
Temătoare ramuri încâlcite, vrăji neliniştite,
Se zbat în linişte deplină, pe cer, sub clar de lună plină.

Simt,
Prin întunericul naturii, eternul simbol,
Al ceţii abur mistic, maiestuos,
Ce-mi intră-n suflet, mişelesc, ca un miros.

Tresar,
La fiecare, voce a naturii renăscute,
Din amorţeala unei zi toride,
Şi sper, aliată să îmi fie, nu stafie.

Vreau,
S-ajung la capătul aleii dintre sălcii,
Să pot aduna-n plămâni,
Aerul rece al nopţii-înfrânte.

Dar nu mă pot abţine.
Vreau să mă-ntorc pe cărarea bântuită,
Prietene să-mi fie duhurile morţii,
Şi-n vis să ne jucăm, prin ale sorţii întunecate taine.