Nu exista zâmbet mai frumos ca al tău,
Parcă înfloreşte-o floare,
Cu miez de brumă, parfumat,
Ca izul iernii care-şi cerne liniştită,
Blândeţea fulgilor tăcuţi, târzii.
Nu există ochi mai frumoşi, ca ai tăi,
Care să vadă dincolo de răsărit,
Călăuzind prin farmecul lor,
Copii razelor de soare,
Ce jucăuşi se zbenguiesc în geam.
Nu există degete mai moi,
Pufoase ca un fulg de nea ce se topeşte-n palma-mi caldă,
Împrăştiind pe-aleile pustii din parc,
Umbra torţelor, strălucitoare călăuze,
Către paşii mei pierduţi.
Nu există valuri mai calde,
Ca palma ta, apăsându-mi rana sângerândă,
Oprindu-mi respiraţia sacadată, rece,
Cu un sărut, turnat parcă pe buzele mele,
Ghicind, în tunelul ochilor adânci, îmbrăţisarea ce-mi lipseşte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu