Ultimul tren

Ultimul tren suieră prelung
Şi nu-l văd.
Îi aud respiraţia aburilor orbi
Precum e sufletul meu.


Am tânjit după o rază de soare,
Dar am în faţă desertul rece, îngheţat
În care s-a stins raza mea de soare,
Coruptă de-un hain vultur nesătul.

Stau singur şi aştept, în gară,
Un tren, care a trecut pe lângă mine,
Nu l-am văzut, nu l-am auzit,
Doar l-am simţit cum a plecat fără mine.

Doar vulturul se bucură şi croncăne pe cer,
Învârtindu-se haotic, ca o hienă,
Dansând în jurul razei mele,
Pe care m-a furat-o, mişeleşte, şi rânjind.

Dar raza e a mea, a mea-i lumina ei,
Pe care nimeni nu o va putea fura,
Şi-o voi îmbrăţişa mereu, in fiecare apus de soare,
Ascultându-mi povestea eternului blestem.