O nouă dimineaţă

Adună roua-n palmă ta,
Ale dimineţii perle mici, de sticlă,
Şi las-o să îţi curgă-ncet pe faţă,
Şi vei simţi adierea mea.

Strânge-n pumnul tău cald,
Lacrimile nopţii uitate-n zori pe iarbă,
Ridică mâna către cer,
Şi compar-o acum, cu steaua cea născută-n dimineaţă.

Firişoare dulci şi cristaline,
Se vor scurge sărutându-ţi pielea fină,
Apleacă-ţi buzele şi tu,
Şi-ai să mă simţi pe mine.

Se naşte vântul, din a soarelui lumină,
Jucându-se prin părul lung al copacilor bătrâni,
Străbat săgeţi de aur prin crengile-nviate,
Închide ochii, pe ai mei genunchi te ţin.

S-a încheiat prelunga noapte-ntunecată,
Au dispărut şi ultimii strigoi, prin lanul macilor timizi,
Răsare-acum o nouă dimineaţă,
Şi-mprăştie parfum aleea ghioceilor nebuni.