Speranţe

Mi-a renăscut din cântul dimineţii,
Primăvara ce o văd prin ochii tăi,
Înfloritoare, faţa-ţi zâmbitoare,
Mă răcoreşte-n suflet, bobocul tău de amintire.

S-a retras pe-ascuns, a iernii faptă,
Târându-mi după ea, căldura inimii rămase-n noapte,
Pierdută, ca paşii tăi pe care-i mai aud,
Sfârşiţi printre o mare de petale.

Nici nu-ndrăznesc să mai respir,
În primăvara asta grea, căzută peste parc,
În linişte voi sta s-ascult speranţa,
Şi-aud cum respiră, teii risipiţi, sub clar de lună.