Cascada

Plânge-n torente... când râde,
Ameţitoare şi nemuritoare,
Îşi varsă viaţa sculptând în stâncă,
Drumul ei etern pe-acest pământ.

Coboară-se luna prin ţepii falnicilor brazi,
Se ascunde în dosul munţilor cei muţi,
Şe-neacă fără moarte în marea infinită
Şi tot nu se opreşte, cascada iubită.

Arde pământul sub suliţi de foc,
Iarba se coace ca pâinea-n cuptor,
Poate să turbe şi vântul speriat,
Căci ea curge, surdă la tot.

Mă lasă- m-apropii de ea la un pas,
Să-i simt puterea prin zgomot nebun,
Mă scaldă pe faţă un vis împlinit,
De-atinge cascada împlinirii abiss.