Fluturele cu aripi de sticlă

S-a lăsat la pământ,
Cu ochii-n lacrimi mici,
Ce se transformau în clipe,
Fluturele cu aripi de sticlă.

Din grădina de lumină,
Se-tristează fiecare floare,
Înebuniţi tăunii zboară fără ţintă,
Deasupra lui, hohotind...

Sensibilele-i aripi, stropi de sticlă,
Au cedat, umile, ca un val care se sfarmă-n ţărm,
Ce nu se mai retrage-n marea infinită,
Cum nu dispare dragostea din sufletul indrăgostit.

Au pocnit usor,
Spărgând liniştea cea mai adâncă-a sorţii,
Şi au pocnit din dor,
De floarea ce-a iubită, care acum petalele şi-a strâns.

Neştiind că nu va mai zbura,
Seara se lasă-n parcul înflorit,
De unde va răzbate-un singur vis,
Al renaşterii copil descris, în vers...

O rază de lumină-n ajutor,
Trimete-i luna-acum, de parcă-i spune :
-"Prinde-te...dă-mi mâna ta,
Fluture nemuritor, să te ridic la seri,
Şi ai să zbori aşa cum n-ai mai fost, la cer."

Sub pocnet fin şi cioburi,
Îşi întoarce ochii-ncetişor,
Plânşi...spre zări ce-acum apun ca să renască,
Fluturii multicolori.

Şi a rămas, acolo jos-ntre flori,
Fluturele cu aripi de sticlă,
Soptind firelor de iarbă, închinate,
Cum va renaşte iar, prin moarte trecător.

Lungi braţe, albe mâini frumoase,
Îl ridică din tainul sfânt culcuş al ierbii
Şi îl ridică spre a soarelui privire şi-i spune:
- "Fluture tu-ai să mai zbori.

Aripile tale le voi prinde eu,
Te voi înălţa de unde nu ai să mai cazi,
Sub adiere dragostei simţiri
În lumea eternei vi iubiri.

Tărâmu-ncet va deveni mai vast,
Grădina va-nflori, ca o comoară,
Parfumul florilor îl vei simţi ce pe un flux,
Ce te va ridica în palma mea, zâmbind spre luna de argint."

Nu va pieri,
Fluturele cu aripi de sticlă,
Nu va muri,
Cât mai există, iubire-n trup şi vise de speranţă.