Ultima floare de cireş

Şi a căzut,
Ultima-mi floare de cireş.
Nu a mai rezistat
Pe creanga mea.

Una câte una,
Ca într-un vis,
Petalele i s-au desprins,
Haotic rotindu-se-n vânt.

Doar, că nu au mai ajuns pe pământ.
S-au topit în zbor,
Pierzându-se prin ceaţa nopţii,
În întunericul etern.

Am doar amintirea ei,
Cum strălucea-n bătaia razelor de dimineaţă,
Rezistând legătă prin codiţa sa,
De creanga ce-am numit-o viaţă.

Furiei vântului am vrut să o feresc,
Punându-mă în faţa ei,
Căuş din mâini eu am făcut,
Ce am crezut mai bine.

Perfid destinul mi-a rânjit scorţos,
S-a învârtit în jurul meu, badjocorind
Şi ma lovit cu ghera-i drept în frunte,
Suierâdu-mi amenintător :

-" La ce te-ai aşteptat ?
Măi nebun de om,
Nu mai ştii de glumă.
Chiar, tu ai sperat ?"

Mă scutur dând din cap.
Alung acest nemernic vis,
Mă lupt acum să mă împac,
Cu soarta care m-a lovit.

Aştept ca dimineaţa să se nască,
Din noaptea neagră să privesc o rază,
Să mă agăţ de ea, cum aş fi vrut cândva,
Să mă agăţ de floarea mea.