Nemuritorii

Sunt trecători, precum un gând,
Purtaţi, parcă de-un vânt,
Printre copacii din grădina vieţii,
Unde rătăciţi de sunt, nu se vor putea pierde.


Libertatea florilor le e călăuza către soare,
Îşi pierd firea sub ocrotirea norilor adânci,
Răbdând cuminţi, ascultători şi aşteptând,
Amurgul, ce se scurge-ncetişor.

Nu mor, cei ce viaţa nu-i desparte
De eternitate ce-au primit-o-n dar,
Să încălzească, în crunta blestemată viaţă,
Frântura clipei lor de dor.