Îngerul topit - lui Grigore Vieru

Se scurg,
Pe lângă privirea noastră,
Pe care o sfidează,
Îngeri care se topesc.

Picură clipa din viaţa lor,
Stop după strop,
Si privim doar,
Fără să ştim cum să-i păstrăm.

Să-l numim destin?
De parcă-am scăpa aşa,
De moştenirea grea ce-o lasă,
Dispariţia lor.

În fiecare miez de iarnă,
Se topeşte câte-un înger,
Dar aşa, nu te voi mai aştepta,
Cu-ardoare, primăvară.

În fiecare-ajun de soare,
Undeva se naşte-o floare,
O nouă viaţă de speranţă,
Din pământu-l îngheţat.

Poate-i îngerul topit, din viaţă,
Ce s-a scurs, spre cer,
De unde ne va da povaţa
Viaţa cum s-o continuăm.