Dincolo de orizont

Dincolo de orizontul meu de stele,
Încet îngheaţă luna,
Se pierde printre aisberg-uirle norilor de ceaţă,
Învăluită-n aurora căilor mister.

Alerg cu braţele întinse,
Aş vrea să strig pe nume fiecare rază de lumină,
Multicoloră, să m-aştepte şi pe mine,
Mai am o clipă să îi spun.

Să-i povestesc cum am atins o soaptă,
Cum am simţit prin păr un fir de vânt,
Ce-mi dădea târcoale, ridicându-mi din cale frunzele moarte,
Din dragoste de viaţă.

Dincolo de orizontul meu,
Se-nalţă luna,
Iar fuga mi-se-mpleteşte într-o copleşită oboseală,
Să o ating măcar aş vrea, prin zare.

Călător de-aş fi prin constelaţii de lumină,
De aş înţelege fericirea şi durerea lor
Aşa, zvâcnind, aş smulge din rădăcină!
Toată mizeria vieţii ...aruncân-o-n hăul
Adânc, nepăsător...

Dincolo de orizontul meu,
Se înalţă luna mea,
Acolo este, se ridică cu faţa către soare,
Înţelegând, că-acolo e menirea mea.

Dincolo de orizontul meu,
Mă aşteaptă-un o stea,
Să mă ducă-ndepărtări, spre ea ,
Spre luna mea.