Albă fată de zăpadă

Răsărit de soare,
Blând mă mângâie pe gene
Şi-mi bate-n geam,
Să mă trezesc mai grabnic,
Purtat de suflet. mângâiat de sălcii,
Al meu vis se va sfârşii.

Pământ moale, acoperit de iarbă deasă,
Ţes covoare mii de fluturi,
Ţes covoare de mătase,
Ca să calci pe moale rouă,
Cu ale tale tălpi sfioase.

De vei veni,
Îngeri îţi drimit drept călăuză să îţi fie,
Să te aducă cu alai,
În miros de albăstrele,
Precum ochii tăi...

Vino-odată de-mi zâmbeşte,
Asta-aştept cu atâta dor,
Să te-mbrăţişez măcar o dată,
Buzele să-ţi mai simt,
Albă fată de zăpadă.

Martor cerul îmi va fi
Şi doar în soaptă-mi vei vorbii
Păsări de s-adună-n geam,
Coroniţe mici din rămurele împletesc,
Împărăteasa lor să fi.

Albă fată de zăpadă,
Pe valuri mici de vei pluti
Şi încet te vei topii
Am să adun stropii reci,
Ce apă vie îmi vor fi, când mă voi trezii,
Albă fată de zăpadă.