Noapte de iarnă

Sub mantia-i neagră, pământu-adormit,
Profund, tăcut, ca mort,
Sub mantia iernii, pământ-a-ncărunţit,
Profund, mărunt, la tâmple.

Molcom pârâul ce curge pribeag,
Pădurea-i doar şoaptă şi freamăt de fag,
Cărarea e tristă şi plânge-n zadar,
Căci n-o calcă nimeni, pe muguri şi jar.

Noaptea-şi aprinde copii pustii,
Să spulbere vraja lunii pierdute,
Iar lămpii nu-i pasă de fulgii târzii,
Ce nopţii îi spun, dimineaţă.