Legendele iubirii

Legendele iubirii, se scurg spre amintire,
Mă părăsesc ca frunzele copacilor în toamnă,
Se-ngălbenesc în nemurire, ca iarba cea uscată
Şi mă rănesc în suflet, călcându-mă pe lacrimi.

Nicicând şi-n nemurire, mereu te voi păstra,
Chiar de-ai furat iubirea, şi dragostea din ea,
Nu pot să mint când sufăr în tăcere,
Când mă găsesc pierdut şi fără de putere.

De v-aţi întoarce, comete arzătoare,
Să vă mângâi, sălcii zburătoare,
Departe valea plânge cu un ecou nebun,
Ce se repetă la culmile-ascuţite şi codrii cei bătrâni.

Se topesc în mine ultii tăi paşi,
Precum zăpada strivită de-un uriaş poem,
Doar gândul că voi prinde-un loc pe cer,
Mă linişteşte...

Şi se topesc zăpezi, ca şi speramţa mea,
A revederii clioă ce-o aştept mereu,
Nimic nu mă îndoaie, ca stânca eu voi sta,
Să îţi ascult legenda, şi dragostea din ea.