Recunoştinţă

De unde,
Cuprins de-o vagă presimţire,
Simt o undă de parfum,
Ce mă-nvăluie sublimă.
Din dantele te descopăr,
Îţi zăresc printre sonete,
Ochii tăi, de viorele, toporaşi şi aşbăstrele
Şi atunci...
Tristeţi dispar pe neştiute căi,
Ca aburul al dimineţii vis,
Ce somnul îl destramă.
Îi recunosc,
Etern rămân în mintea mea,
Magici, ca ai Veneţiei azur
Şi se-oglindesc strălucitori,
În ai Mediterane-i transparente valuri.
N-aş vrea să mă mai mişc,
Vraja să nu-mi scape,
Să-i tot privesc la nesfârşit,
Ca pe-un buchet înfloritor,
Dar,
Să-i privesc nu-i de ajuns,
Dă-mi mâna ta,
Micuţa-ţi mână albă,
Puful norilor să-l simt,
Curgându-mi printre degete,
Ca al clepsidrei nisip fin, de nestemate plin.
Vorbeşte...
Strigă-mi, ori şopteşte-mi,
Glasul să-ţi aud duios, cum e adierea caldă de Scirocco,
Murmurul a tot stăpân,
Prin frunzişul de măslin.
Smerit,
În faţa mă-nchin
Şi mă descopăr, supus,
Căci înţeleg,
Ce dar mi s-a făcut, când te-ai născut.