Un infinit al iernii

Mă simt un infinit al iernii,
Fulg de nea, printre miliarde,
De fulgi, clonaţi de apă şi de ger.

Sunt la mila vântului
Şi a copiilor, ce vor să mă amestece,
Laolaltă cu fraţii mei, într-un bulgăre,
Condamnat la joacă.

Mă simt singur,
Printre atâţia gemeni fraţi,
De aceiaşi osatură,
De aceiaşi cristalină formă.

Tăcem toţi, miliarde care nu spunem nimic,
Doar ne aşezăm pe pământul îngheţat,
Asta e menirea noastră,
Să aducem bucurie fără glas.

De am râde toţi, miliarde de fulgi,
Cum s-ar auzi, pe acest pământ,
Ce cor vibrant de bucurie,
S-ar aşterne pe pământ.

Da, sunt fulg,
Ce să-mi doresc mai mult,
Un infinit al iernii,
Venit, căzut, pierdut.