Broasca ţestoasă

Mă întorc în carapacea mea,
Pas cu pas...
Fac unul înainte şi trei înapoi,
M-ascund de mine-n întuneric.

Pierd noţiunea cerului-nstelat,
La mine ceru'-i fară lună,
Ascuns, adanc, blindat,
În carapacea mea respir marcat.

Imi fac curaj şi ies,
Să curgă razele de soare,
Peste mine, ca o cascadă de lumină,
Orbitoare..ameţitoare.

Şi fac un pas,
Şi simt pământul trepidând de viaţă,
Din care şi eu să iau un strop,
Să mă accepte să fac parte.

Dar mă retrag neputincios,
Cu teamă ca-s hidos
Şi mă-ngrozesc, chiar de le spun,
Ca-s totuşi armonios şi bun.

Dar fac un pas şi mă opresc,
Mă cheamă întunericul meu fals,
Aş vrea să ma repeadă colti hulpavi,
Să imi sfârsescă această viaţă.