Enigme

Enigme a nopţii, vânate de soapte,
Valuri de neguri, aduse de vânt,
Ispita mă-nvăluie blândă în noapte,
Aşteaptă s-o mângâi, din greu, suspinând.

Pădurea-mpietrită de taină-i cuprinsă,
Nu lasă răzbată, nici foşnet, nici viaţă,
Fără de voie, cărarea te-ndeamnă,
Să-i calci, iar pe urme, cu paşi de speranţă.

Zorii aruncă haos în noapte,
Stele de gheaţă s-ascund, în pământ,
Doar roua rămâne să-mbrace verdeaţa,
Ori pomii, copacii sau glodul străbun.

Destinul te mână ca vântul furios,
Spre soarta-ţi dorită, din suflet ivită,
Iubirea te-aşteaptă-n palat de cleştar
Şi cine în cale stă, transformăse-n piatră.

Întinde doar mâna de mă vrei,
Pe trepte de aur păşeşte c-o floare,
Curcubeu-ţi trimit, transformăse-n seară,
Spre mine să urci, aproape de soare.