Speranţă şi luptă

Privesc la drumul meu,
Ce urcă către piscuri învăluite-n ceaţă,
Şi nu ştiu, la ce să mă aştept,
La următorul pas.

Mă-nvălui în speranţa-mi nevăzută,
Să-mi ţină cald un gând,
Străbat prin ceaţa neclintită,
Ca printr-un vis profund.

Teama, e ca apa ploilor de toamnă,
Rece, mi se scurge pe spinare, şi la tâmple,
O tot sterg din calea ochilor, adânci,
Cum e prăpastia munţilor.

Fac pas cu pas,
Mă leg de orice fantomatică făptură,
Să nu cad, spre liniştea eternă,
Ce îmi oferă doar odihnă şi căldură.

Lupt...
Mă-nşel pe mine că e bine,
Drumul greu se va sfârşi odată,
Sus în vârf,
Sau jos în groapă.